Doi bărbați, în vârstă de 33, respective 38 de ani, din județul Dâmbovița, sunt cercetați de polițiștii buzoieni de la Investigații Criminale, ei fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Potrivit IJP Buzău, Ancheta, derulată sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, a fost declanșată după ce marți, pe 13 aprilie, în jurul orei 15.00, polițiștii din Buzău au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că sora sa, de 28 de ani, din Padina, a fost luată cu forța de doi bărbați, introdusă într-un autoturism, mașina fiind ulterior condusă pe DN2C, spre Pogoanele.
“Apelantul a precizat că unul dintre bărbați este soțul surorii sale, de care aceasta s-ar fi despărțit în fapt.
În urma apelului, a fost constituită de îndată echipa operativă, formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, polițiști ai orașului Pogoanele și secțiilor rurale arondate.
Totodată, autoturismul și ocupanții acestuia au fost dați în consemn către întreg dispozitivul aflat în serviciu în județul Buzău, dar și polițiștilor din județele învecinate.
La numai o oră de la sesizare, în jurul orei 16.00, urmare coordonării operative a forțelor din teren de către Centrul Operațional al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, polițiștii din Prahova au identificat și oprit mașina în trafic, pe raza orașului Mizil. Tânăra se afla în autoturism.
Din declarațiile victimei, aceasta ar fi fost luată împotriva voinței sale, fiind și agresată fizic de soțul său”, a precizat IJP Buzău.
Sursa citată menționează că bărbații au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Judecătoriei Pogoanele, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și lipsire de libertate în mod ilegal.
Foto cu caracter ilustrativ