UZPR Prahova, reacție după ce doi jurnaliști au fost agresați în sediul Primăriei Ploiești

UZPR Prahova, reacție după ce doi jurnaliști au fost agresați în sediul Primăriei Ploiești
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Prahova, condamnă incidentul petrecut miercuri în sediul Primăriei Ploiești, când doi jurnaliști au fost agresați și amenințați, și cere măsuri concrete din partea autorităților
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) Prahova condamnă cu fermitate agresarea jurnaliștilor ploieșteni Victor Preda și Harry Ștefan în incinta Primăriei Ploiești, instituție publică în ale cărei atribuții intră și asigurarea siguranței cetățenilor.

„În orice societate care se dorește a fi una democratică, respectul pentru profesia de jurnalist și garantarea dreptului la liberă exprimare sunt condiții nenegociabile, iar orice atac la adresa celor care își desfășoară această profesie în virtutea acestei libertăți reprezintă, în egală măsură, un atac la dreptul fundamental al cetățenilor de a fi informați. Exercițiul democratic nu poate fi practicat într-o formulă absolută decât prin armonizarea firească dintre libertatea de exprimare a fiecărui cetățean cu respectarea legilor și a dreptului la diversitatea opiniei”, se arată într-un comunicat al UZPR Prahova. 

„Câștigarea libertăților și dreptul constituțional de a fi informat și de a informa în mod liber, neîngrădit de presiuni și constrângeri de toate genurile, diferențiază societatea modernă de barbaria regimului totalitar prin care, din păcate, poporul nostru a fost obligat să treacă timp de zeci de ani. Orice formă de presiune, de intimidare sau de amenințare directă asupra oricărui cetățean, în general, și a reprezentanților mass-media, în mod special, reprezintă abateri grave sancționate de legislația națională și europeană în vigoare”, se mai arată în comunicat.

UZPR Prahova cere măsuri din partea autorităților

„Având în vedere gravitatea incidentului, ne adresăm pe această cale primarului municipiului Ploieşti, cerându-i să se delimiteze și să condamne public gestul individului care a agresat și amenințat doi jurnaliști aflați în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu la o ședință a Consiliului Local. Totodată, îi cerem să ia măsuri pentru ca astfel de evenimente reprobabile să nu se mai poată produce în clădirea primăriei, iar reprezentanții presei să-și poată desfășura activitatea în deplină siguranță. Ne adresăm totodată instituțiilor însărcinate cu respectarea ordinii și liniștii publice, cerându-le să se autosesizeze în acest caz și să ia toate măsurile legale împotriva celor vinovați”, mai transmite UZPR Prahova.

„Nu în ultimul rând, dorim să asigurăm opinia publică, pe toți cei care ne citesc articolele și urmăresc emisiunile noastre, că indiferent de presiunile și amenințările cu care avem de-a face, nu abdicăm de la principiile care ne-au determinat să slujim această profesie! Presa este un partener al autorității publice, chiar și atunci când reprezentanții puterii aflați temporar în poziții decizionale nu se simt confortabil cu unele subiecte din articolele publicate de-a lungul anilor”, se încheie comunicatul transmis de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala “Ioan Grigorescu” Prahova.

Image