VIDEO - Aproape 2.900 de elevi au absolvit cursurile școlilor MAI, în promoția noiembrie 2018

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În aceste zile, în școlile de agenți și subofițeri de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne se derulează ceremoniile de absolvire pentru promoția noiembrie 2018, din care fac parte aproape 2.900 de elevi. Cei mai mulți s-au pregătit la Școala de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" de la Câmpina, cea mai mare de acest fel din țară.

"Cu acest prilej, ei au fost înaintați în primul grad profesional/militar și, în perioada următoare, își vor începe activitatea în cadrul structurilor MAI la care au fost repartizați", au anunțat reprezentanții MAI.

”Faceți pasul apăsat, ferm și cu demnitate pentru că aceasta este atitudinea care trebuie să vă caracterizeze ca oameni, în general, și ca profesioniști, în special. Respectați-vă părinții, profesorii, mentorii și, oricât de sus veți ajunge în ierarhia instituțională, nu uitați niciodată de unde ați plecat”! i-a îndemnat ministrul Carmen Dan pe viitorii polițiști.

Tinerii avansați zilele acestea în primul grad profesional/militar se adaugă celor peste 2.400 care au absolvit școlile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne în luna iulie a acestui an.

Dacă la începutul anului 2018 deficitul de personal din MAI era de cca. 16%, în prezent a ajuns la aproximativ 11,74%. Conform estimării, acesta va continua să scadă treptat în următorii patru ani, cu atât mai mult cu cât ieșirile din sistem înregistrează un trend descendent după momentul modificării legislației în domeniu. Spre exemplu, în 2018, 1.975 de angajați și-au încetat activitatea în instituție, dintre care 1.317 cu drept la pensie, comparativ cu 8.659, dintre care 7.757 cu drept la pensie, care au părăsit sistemul în anul 2017.

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne există șase instituții de învățământ postliceal, respectiv Şcoala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina, Şcoala de Agenţi de Poliţie "Septimiu Mureşan" Cluj, școlile militare de subofiţeri de jandarmi "Grigore Alexandru Ghica"- Drăgăşani și "Petru Rareș", Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" – Oradea, dar și Şcoala de Subofiţeri Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" – Boldeşti.

Image