VIDEO Imagini superbe cu o familie de urși, surprinse în Parcul Natural Bucegi

urși bucegi
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O ursoaică și puii ei au fost filmați în mediul lor natural, în zona Piatra Arsă. Înregistrarea, realizată de un ranger Romsilva, surprinde “dialogul” din familia de urși.

 

Clipul a fost publicat de Romsilva pe rețelele de socializare și a strâns peste 10.000 de vizualizări și reacții, în mai puțin de 24 de ore.

“A se viziona cu volum dacă vreți să auziți modul în care comunică o ursoaică cu puii ei pentru a le transmite că nu sunt singuri.

Ursoaica simte prezența unui intrus și își alertează puii care, la rândul lor, îi răspund și verifică, cu nările lor fine, informația transmisă de mama protectoare.

Ursoiaca și cei doi pui au fost filmați de Clementin Neguțescu, ranger la Romsilva- Administrația Parcului Natural Bucegi, într-o fostă carieră din zona Complexului Piatra Arsă din Sinaia.

Ursoaicele sunt afectuoase, devotate și protectoare cu puii lor, încercând prin toate mijloacele să-și protejeze puii.

România are una dintre cele mai dezvoltate populații de urs din Uniunea Europeană, la noi în țară urșii având habitatul în zona munților Carpați” este comentariul celor de la Romsilva, care însoțește clipul.

Înregistrarea surprinde urșii în mediul lor natural, iar imaginile sunt în încântare spre deosebire, de exemplu, de clipul de acum două zile, cu accidentul de pe DN1, unde un urs a fost lovit de două mașini după ce a ajuns pe drumul național.

În zona Valea Prahovei, din păcate, urșii au ajuns o amenințare constantă pentru oameni, în timp ce aceștia din urmă continuă să ocupe tot mai mult din habitatul animalelor sălbatice.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Sursa video: Clementin Neguțescu via Facebook/ Regia Nationala a Padurilor - Romsilva

Image