Primarul din Plopeni, Dragoș Niță, și Christophe Saint-Pierre, primarul localității Millau, cu care orașul prahovean este înfrățit de doi ani, au anunțat, luni, un proiect comun, prin care elevii din Plopeni cu rezultate foarte bune la Limba franceză vor fi recompensați.
" Vorbeam cu domnul primar despre faptul că elevii cu cele mai une rezultate la Lb. Franceză vor beneficia de o excursie gratuită, de o săptămână, la Millau. Cred că orașul Plopeni va fi un bun ambasador pentru România, în Franța", a declarat Dragoș Niță într-o conferință de presă susținută împreună cu omolgul său din Millau, aflat într-o scurtă vizită în Prahova.
"Sunt gata, într-un semn de recunoștință, să-i primesc la Millau pe tinerii din Plopeni care studiază Lb. franceză, ca să-și aprofundeze cunoștințele", a răspuns primarul Christophe Saint-Pierre.
Acesta este numai unul dintre proiectele gândite de autoritățile din Plopeni, pe care administrația orașului Millau a anunțat că dorește să le susțină.
Din păcate, legislația celor două țări este foarte diferită, iar pentru inițiativele mai ample este nevoie de o adaptare la reglementările românești în vigoare.
Cât despre proiectul legat de recompensarea elevilor cu rezultate deosebite, acesta vine în completarea unei ațiuni devenite tradiție la Plopeni. De mai mulți ani, în fiecare vară, cei mai buni elevi ai Școlii Gimnaziale "Carol I" beneficiaz[, din partea administrației locale, de o tabără gratuită.