Ministrul interimar de Interne, Lucian Bode, a anunțat, marți seară, că sunt numeroși pacienți în stare gravă, care așteaptă un loc la Terapie Intensivă, și chiar există discuții pentru ca unii bolnavi să fie transferați în străinătate.
“Avem 15.000 de infectaţi şi ne ducem spre 20.000 de persoane infectate la 24 de ore. Avem ATI pline, aproape 1.500 de persoane la ATI, aproape 1.600 de persoane sunt în aşteptare în acest moment în UPU. Dimineaţă erau 51 care aşteptau un loc la ATI. Acuma seara am trimis şase pacienţi din Bucureşti, cu o aeronavă, la Târgu Mureş. Căutăm soluţii în Bucureşti, Mureş, Iaşi, Cluj. Luăm în calcul transferul bolnavilor în străinătate, dar trebuie să fie o excepţie şi am discutat cu domnul Cseke să facem acest lucru pentru judeţele din zona de nord, limitrofe cu Ungaria”, a declarat Bode, citat de HotNews.
Ordinul privind suspendarea internărilor, pentru a elibera locuri și a proteja bolnavii
Lucian Bode a mai explicat că ordinul emis privind suspendarea internărilor are dublu rol. Pe de-o parte, măsura urmărește să asigure locuri în spitale și eliberarea resursei umane. Pe de altă parte, ea îi va proteja pe bolnavii cu afecțiuni cronice de riscul de infectare, care ar exista într-un spital în care sunt tratați și pacienți Covid. „Am achiziţionat medicamente necesare pentru bolnavii de Covid solicitând asistenţă internaţională şi în această seară (marți – n.r.) am hotărât majorarea stocurilor de urgenţă medicală introduse de strictă necesitate şi achiziţionarea de 500 de concentratoare de oxigen”, a declarat Bode, potrivit sursei citate.