Zeci de turiști sunt blocați pe munte, în Bucegi, din cauza viscolului

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Zeci de turişti cazaţi în zona Peştera - Padina din Bucegi au rămas blocați pe munte, miercuri dimineață, drumul fiind blocat de troiene de zăpadă de până la un metru înălțime, în urma viscolului din noaptea de marţi spre miercuri, anunță Mediafax.

Citiți și: Trafic blocat pe Transbucegi, din cauza ninsorii de azi-noapte

“Nu le dăm drumul să plece. Sunt zeci de turişti. Nu au cum să plece. A fost viscol mare, s-a depus un strat de zăpadă de 15 centimetri peste cel deja de 70-80 de centimetri. A plecat un utilaj de la Peştera în această dimineaţă (miercuri – n.r.) să facă pârtie. De la Zănoaga până la Peştera se circulă. Dar la Dichiu drumul este blocat, sunt troiene şi de 1 metru”, a declarat Doru Deaconescu, șeful Salvamont Dâmbovița, pentru sursa citată.

Acesta se aștepta ca drumul să fie deblocat în jurul prânzului.

Citiți și: Nouă turiști, inclusiv trei copii, au rămas blocați marți, în Bucegi

 

 

Image