Primăria Municipiului Ploiești, Teatrul “Toma Caragiu” și Casa de Cultură “I.L. Caragiale” au pregătit un program special pentru cei mici, miercuri, de Ziua Copilului.
Pe aleea pietonală din fața Teatrului “Toma Caragiu”, evenimentele încep încă de dimineață.
10.00-11.00 – Ateliere de creație (face painting, desene pe asfalt) – susținute de Casa de Cultură “I.L. Caragiale” a municipiului Ploiești;
11.00 – Moment dansuri populare – susținut de Ansamblul ”Prahova” al Casei de Cultură “I.L. Caragiale” a municipiului Ploiești;
17.00-18.00 – Atelier HandMade – coordonator prof. Liliana Calciu - Casa de Cultură “I.L. Caragiale” a municipiului Ploiești;
18.00 – concert “Totul va fi bine” – HMT Production
18.30 – spectacol “Dănilă Prepeleac” – susținut de Teatrul “Toma Caragiu” Ploiești, secția Teatrul de Animație pentru Copii și Tineret “Imaginario”.
Tot miercuri, la Ploiești va avea loc cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului de dans “Copilăria inundă Bătrânul Bulevard”, organizată de Consiliul Județean Prahova, Centrul Județean de Cultură Prahova, Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Primăria Municipiului Ploiești.
. Evenimentul, devenit deja tradiție, va fi susținut în acest an de copiii claselor de balet de la Școala Populară de Arte, pregătiți de Marilena Eftimie și Gabriela Eftimie. Festivalul de dans se va desfășura pe Bulevardul Independenței, în intervalul orar 10.00-12.00, și va include o paradă a costumelor, în pași de dans, cu plecare, la ora 10.30, de la Monumentul Vânătorilor ( sens giratoriu Gara de Sud). De la ora 12.00, copiii claselor de balet de la Școala Populară de Arte vor susține un spectacol coregrafic pe esplanada Palatului Culturii.
De asemenea, de Ziua Copilului, intrarea în grădina zoologică a municipiului Ploiești va fi liberă, între orele 09.00 și 20.00, pentru vizitatorii cu vârste sub 14 ani.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!