Campania intitulată „Salvator din pasiune”, demarată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, se derulează în perioada 10 mai – 29 iulie. Până pe 17 iunie au loc recrutarea și înscrierea candidaților. Analizarea dosarelor se va face în intervalul 20 iunie – 8 iulie, iar între 11 și 29 iulie se vor încheia contractele de voluntariat.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori:
- vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
- apt din punct de vedere medical;
- să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
- să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
Dosarul candidatului trebuie să conţină:
- cererea de înscriere;
- certificat de cazier judiciar (pentru persoanele cu vârsta peste 18 ani);
- copie după actul de identitate;
- aviz psihologic (cabinete psihologice acreditate);
- act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;
- adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic” sau „apt pentru muncă” (medicul de familie);
- acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani.
Dosarele complete ale candidaţilor pot fi depuse la sediul ISU Prahova din str. Rudului, nr. 96, Ploieşti, în perioada 10 mai – 17 iunie, de luni până vineri, între orele 08.00 – 16.00. Ele vor fi înaintate, spre analiză, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat puteți obține accesând site-ul www. isuprahova.ro şi facebook/ISU Prahova.