13 proiecte europene, depuse de Primăria Ploieşti pe final de an. Viceprimarul Ganea a făcut anunţul, ca să nu-l lase pe primar să se "împăuneze"

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primăria Ploieşti a depus, în ultimele zile din 2018, 13 cereri de finanţare pentru proiecte europene ample, care vizează, printre altele, construirea unei noi şosele între Gara de Vest şi Gara de Sud, lărgirea străzii Cantacuzino la ieşirea de la Podul Înalt, refacerea ieşirii spre Bucov, cu tot cu "giratoriul ruşinii" şi podul de la Obor, construirea a patru noi grădiniţe, modernizarea liceelor industriale sau modernizarea unor cartiere periferice.

DIntre proiectele depuse pe ultima sută de metri, nouă fac parte din lista prioritară, iar alte patru se regăsesc în aşa-zisa listă de rezerve, având şanse să primească finanţare doar în momentul în care se realizează economii la licitaţiile celorlalte lucrări sau dacă se va întâmpla să fie suplimentată suma totală pusă la dispoziţia Ploieştiului. Anunţul a fost făcut de către viceprimarul Cristian Ganea, care le-a mulţumit colegilor din instituţie care au lucrat la toate aceste proiecte şi n-a ratat ocazia, pe final, să-l atace pe primarul Adrian Dobre.

"Finalul de an vine cu vești bune pentru ploieșteni. Nouă proiecte prioritare pentru municipiul nostru au fost finalizate și depuse în vederea obținerii finanțării europene. La acestea se adaugă alte patru proiecte de rezervă. A fost o muncă titanică, iar fără echipa care a colaborat la scrierea proiectelor, nu am fi reușit. Atât eu, cât și domnul viceprimar George Pană, vrem să le mulțumim oamenilor minunați de la Direcția Tehnic Investiții, de la Direcția de Patrimoniu, de la Direcția Relații Internaționale, dar și celorlalți colegi din primărie care au pus umărul la întocmirea documentației pentru ca aceste 13 proiecte necesare pentru ploieșteni să fie astăzi încărcate pe platforma MYSMIS. Sperăm ca toate să primească și finanțarea de care este nevoie. Proiectele vizează realizarea terminalelor multi-modale de care este nevoie pentru fluidizarea traficului la toate intrările din oraș, dar și realizarea pasajului CF de la Podul Înalt și lărgirea tronsonului strazii Ghe. Gr. Cantacuzino la patru benzi, de la Șoseaua Vestului și până la limita orașului. Tot printre proiectele depuse astăzi se numără și cele care vizează construirea a patru noi grădinițe, dar și reabilitarea Liceului 1 Mai. Nu în ultimul rând ne-am axat și pe obținerea de fonduri pentru construirea sensului giratoriu de la ieșirea spre Bucov, dar și reconfigurarea infrastructurii rutiere pe strada Ștrandului și amenajarea de piste pentru biciclete și pietoni în această zonă", a afirmat viceprimarul Ganea, într-o postare pe pagina de Facebook.

MAI MULTE DETALII AICI:

Proiect UE de 60 de milioane de lei pentru modernizarea ieşirii din Ploieşti spre Buzău, cu tot cu "giratoriul ruşinii" şi podul de la Obor

Primăria Ploieşti visează la aproape 20 de milioane de euro pentru modernizarea depourilor de tramvaie, troleibuze şi autobuze

Proiect european pentru managementul transportului public, e-ticketing, park & ride şi modernizarea staţiilor

Viceprimarul Ganea l-a criticat şi pe primarul Dobre, reluând o temă mai veche, când îlmai acuzase pe acesta că se laudă cu munca unei întregi echipe. "Le mulțumesc colegilor din primărie că au depus acest efort și au demonstrat că lucrul în echipă este soluția. Am vrut să fac acest anunț tocmai pentru a-l împiedica pe primarul Adrian Dobre să se împăuneze în spațiul public cu munca altora, așa cum ne-a obișnuit până acum", a mai punctat Cristian Ganea.

CITIŢI ŞI:

Autobuze electrice noi la Ploieşti, Alba Iulia, Buzău şi Constanţa! Ministerul Dezvoltării a lansat licitaţia

Primăria Ploieşti se împrumută de 32 de milioane de lei, pentru cofinanţarea unor proiecte europene

Primăria Ploieşti vrea 10 milioane de euro pentru "regenerarea urbană" a două cartiere mărginaşe

Pentru cofinanţarea proiectelor europene, autorităţile ploieştene vor să obţină un credit bancar de 32 de milioane de lei, astfel încât să aibă banii pentru plata contribuţiei proprii.

Image