Gafa produsă de Consiliul Local la finalul lunii aprilie a fost parţial reperată ieri, când consilierii s-au întrunit pentru o şedinţă de urgenţă care a avut pe ordinea de zi, printre altele, un proiect privind modificarea Hotărârii 152 din 29 aprilie 2013. La acea vreme, consilierii USL au aprobat majorarea preţului general pentru producera şi distribuţia agentului termic, scăzând totodată şi contribuţia din bugetul local pentru acordarea subvenţiei la încălzire. Aceasă dublă măsură a lovit puternic buzunarele ploieştenilor, care vor fi nevoiţi să plătească o gigacalorie cu 43% mai scumpă. Gafa a plecat, însă, de la data din proiect.
Aşa cum cotidianul „Telegrama de Prahova” a scris şi zilele trecute, în proiect ar fi trebuit să apară data de 1 mai, însă, dintr-o eroare, aparatul de specialitate al Primăriei Ploieşti a lăsat în text 1 aprilie. Ieri, consilierii au aprobat modificarea datei, în favoarea acestei propuneri strângându-se 13 voturi, din partea aleşilor USL.
Rămâne o discuţe, totuşi, legată de retroactivitatea hotărârii, în condiţiile în care CL a aprobat pe 15 mai un proiect care vizează data de 1 mai. N-ar fi, însă, o premieră, asemenea decizii luându-se şi în mandatul trecut, invocându-se faptul că Dalkia încă nu a realizat facturile pentru perioada de după 1 mai.
Alex Călinoiu