14 blocuri din Ploieşti propuse pentru REABILITARE TERMICĂ din fonduri europene

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primăria Ploieşti a depus patru proiecte pentru reabilitarea termică a unor blocuri de locuinţe, solicitând finanţare europeană nerambursabilă pentru aceste lucrări. În total, pe listă se află 14 blocuri, majoritatea cu zece etaje. În premieră, Uniunea Europeană va deconta în această sesiune de finanţare şi lucrările pentru înlocuirea lifturilor.

Vestea vine după ce perioada de depunere a dosarelor a fost deschisă de mai multe ori în ultimele luni. La precedenta încercare, municipalitatea depusese proiecte doar pentru două imobile, însă acestea au fost respinse. Nivelul redus de interes din partea locatarilor a fost explicat de condiţiile din vechiul ghid, condiţii extrem de restrictive la momentul respectiv, chiar aberante, dar care s-au modificat acum. Asta a permis ca mai mulţi ploieşteni să intre în program, pe lista de blocuri de acum numărându-se alte 12, pe lângă cele două de anul trecut. La prima perioadă de depunere a dosarelor, solicitanţii erau nevoiţi să semneze declaraţii pe proprie răspundere prin care se angajau să demonteze singuri eventualele îmbunătăţiri aduse apartamentelor, cum ar fi ferestrele termopan sau panourile termoizolante, dacă aceste lucrări fuseseră făcute fără autorizaţie. Altfel spus, în mod bizar, oamenii ar fi trebuit să stea câteva luni fără geamuri, din momentul semnării contractului de finanţare şi până când municipalitatea finaliza licitaţia pentru desemnarea constructorului şi începeau lucrările.

"Am plecat la drum cu 20 de clădiri, însă unele dintre ele nu au îndeplinit criteriile, iar unele dintre asociaţiile de proprietari nu au putut să depună documentele necesare până la data la care s-a închis sesiunea. Printre cele 14 blocuri propuse se numără şi cele două de anul trecut. Singura chestiune majoră care s-a modificat a fost aceea că, dacă înainte oamenii erau obligaţi să-şi demonteze la momentul semnării contractului de finanţare acele construcţii făcute fără autorizaţie, acum acest termen este mult mai lax. Miercuri a fost ultima zi de depunere a dosarelor, iar acum ele intră în perioada de evaluare. Lucrările au fost împărţite pe patru loturi", ne-a declarat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploieşti.

Pe lista propusă de administraţia ploieşteană zilele acestea figurează 14 blocuri, dintre care şase imobile cu patru etaje şi opt cu zece etaje, la acestea urmând să fie înlocuite şi ascensoarele. Este vorba despre blocul 28E de pe strada Colinei, blocul 34A1 de pe strada Gheorghe Doja, blocurile 8C1-C2, 10F, 12C, 17C şi 26F de pe Bulevardul Republicii, blocurile 11D şi 23B de pe strada Constantin Brezeanu, blocurile 11B1 şi 11B2 din Piața Mihai Viteazul şi blocurile  10C1, 10C2 şi 10D de pe strada Sinăii. Opt dintre cele 14 blocuri care urmează să fie reabilitate vor viza și înlocuirea liftului.

 

Image