Ministrul Afacerilor Interne, Ioan-Dragoș Tudorache, le-a cerut joi prefecților și șefilor structurilor MAI să se asigure că la nivelul fiecărui județ au fost luate toate măsurile pentru a putea interveni rapid în sprijinul populației în situațiile de urgență provocate de fenomenele meteo specifice sezonului rece. Cu același prilej, acesta i-a obrăznicit pe responsabilii din județele care nici până acum nu au contracte de deszăpezire. "Am constatat că există întârzieri la nivelul autorităților locale în încheierea contractelor de deszăpezire și că au existat situații când responsabilii de întreținerea drumurilor nu și-au făcut datoria", a subliniat ministrul Dragoș Tudorache.
Poliția Română a realizat o analiză a situației contractelor încheiate până la acest moment la nivel național. Astfel, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a încheiat opt contracte, dintr-un necesar de 11, pentru execuția lucrărilor de întreținere pe timpul iernii a autostrăzilor, celelalte trei contracte fiind în diverse stadii. Până la această dată, problema este rezolvată doar în 27 de județe, în timp ce alte 14 nu au contractele pentru deszăpezirea drumurilor naționale. Este vorba despre Argeș, Constanța, Călărași, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Mureș, Prahova, Sibiu, Vaslui și Vâlcea.
La nivelul drumurilor județene, activitatea s-a finalizat în 34 de județe și în Municipiul București. În 2 județe (MH și NT) sunt contracte valabile până la data de 31.12.2016 (începând cu data de 01.01.2017 contractele sunt în procedură de achiziție), alte 2 județe (GR și MS) au contracte încheiate pentru o parte din teritoriu (pentru diferență sunt în curs de atribuire), 1 județ (CT) asigură în regie proprie, iar 2 județe (AG și PH) nu au încheiate contracte (procedurile de achiziție sunt în diverse stadii).
Citiți și: Vezi ce drumuri sunt inchise in perioada de iarna, in Prahova!
În ceea ce privește materialele antiderapante, s-au constituit următoarele stocuri: 142.244,98 tone sare, 4.880,16 tone clorură de calciu, 300.620,71 tone nisip și 486,5 tone de alte produse ecologice. De asemenea, sunt pregătite să intervină 13.704 utilaje, anunță un comunicat al MAI.
De la începutul lunii noiembrie până în prezent, polițiștii au aplicat peste 20 de sancțiuni contravenționale administratorilor unor segmente de drum din București, Ilfov, Alba, Cluj, Mureș și Suceava, în valoare de aproximativ 50.000 de lei, pentru neluarea măsurilor necesare întreținerii drumurilor pe timp de iarnă.
MAI le-a cerut prefecților ca până la data de 21 noiembrie a.c. să dispună măsurile necesare pentru a asigura publicarea contractelor de deszăpezire pe site-urile oficiale ale instituțiilor prefectului.
La nivelul Ministerului, până acum au fost organizate două ședințe de lucru cu prefecții și șefii structurilor teritoriale ale ministerului, în cadrul cărora ministrul Afacerilor Interne a cerut intensificarea demersurilor pentru pregătirea acțiunilor și măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor fenomenelor meteo periculoase.