Comuna Florești se află pe lista celor peste 50 inclus de CJ Prahova într-un proiect derulat din fonduri europene, pentru dotarea unităților de învățământ cu tablete, laptopuri și alte echipamente IT.
Informațiile furnizate de CJ Prahova arată că Școala Gimnazială din Florești va fi dotată cu 350 de tablete pentru elevi, 23 de laptopuri și tot atâtea camere web, șase sisteme all-in-one, 11 tablete grafice, șase table interactive și cinci videoproiectoare.
Achiziția a fost făcută în cadrul proiectului Consiliului Județean Prahova "Creșterea gradului de digitalizare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din județul Prahova prin achiziționare de echipamente și servicii de conectare și acces Internet”, în valoare de 24.292.240 de lei, finanțat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Competitivitate.
Dotările au fost cumpărate pentru 64 de școli, din peste 50 de comune ale județului.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ