Consiliul Județean Prahova a derulat o licitație pentru cumpărarea a 26 de microbuze electrice pentru transportul școlarilor, cu bani de la Administrația Fondului de Mediu. Aceste microbuze vor ajunge 26 de localități din județ. Valoarea totală a proiectului este de 25.367.109,89 lei, din care valoarea eligibilă AFM este de 24.998.543,00 lei.
Potrivit CJ Prahova, apelul de proiecte a fost finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu în cadrul Programului privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puțin poluante, de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat.
Încă 26 de microbuze nepoluante, pentru elevii din Prahova. Când și în ce localități vor ajunge vehiculele
Prin acest proiect s-au achiziționat 26 de microbuze electrice, de care se vor bucura elevii localităților partenere până la sfârșitul lunii august. Unitățile Administrativ Teritoriale care vor beneficia de microbuze școlare verzi sunt: UAT Comuna Apostolache, UAT Comuna Ariceștii Rahtivani, UAT Comuna Ciorani, UAT Comuna Bănești, UAT Comuna Cerașu, UAT Comuna Colceag, UAT Comuna Gornet, UAT Comuna Măneciu, UAT Oraș Băicoi, UAT Oraș Comarnic, UAT Oraș Sinaia, UAT Oraș Slănic, UAT Oraș Urlați, UAT Oraș Vălenii de Munte, UAT Comuna Păulești, UAT Comuna Plopu, UAT Comuna Poiana Câmpina, UAT Comuna Predeal Sărari, UAT Comuna Provița de Sus, UAT Comuna Scorțeni, UAT Comuna Surani, UAT Comuna Tinosu, UAT Oraș Boldești Scăeni, UAT Comuna Tărgșoru Vechi, UAT Comuna Vâlcănești, UAT Comuna Gorgota.
Valoarea totală a proiectului este de 25.367.109,89 lei, din care valoarea eligibilă AFM este de 24.998.543,00 lei.
Foto Telegrama (A.C.)