Autorităţile ploieştene au efectuat peste 500 de contrale şi au aplicat 54 de sancţiuni, în ultimii doi ani, pentru firmele care au stricat străzile, care au lucrat fără autorizaţie sau care nu au mai refăcut asfaltul după ce-au terminat intervenţiile.
Calitatea arterelor de circulaţie din Ploieşti reprezintă, în probabil toate sondajele de opinie făcute în ultimii ani, una dintre problemele majore ale municipiului, fenomenul având trei cauze principalee: lipsa investiţiilor făcute de autorităţi, calitatea slabă a unora dintre lucrările comandate de Primărie şi intervenţiile aşa-zişilor reţelari sau ale firmelor contractate de aceştia. Pentru aceştia din urmă, conducerea Primăriei a lansat în ultimii ani numeroase avertismente, transmiţând de fiecare dată că va verifica foarte atent modul în care intervin pe domeniul public. În ciuda avertismentelor, starea generală a drumurilor şi, implicit, gradul de mulţumire a populaţiei au rămas în toată această perioadă cam la acelaşi nivel. Am fost curioşi, totuşi, să vedem ce acţiuni concrete a făcut Primăria Ploieşti în acest domeniu şi am aflat, dintr-un răspuns oficial transmis de administraţia locală, că în perioada ianuarie 2016 - septembrie 2017 au existat sute de controale, însă mai puţin de 10% dintre acestea s-au finalizat şi cu sancţiuni.
Conform procedurii, Direcţia Tehnic-Investiţii, dacă observă probleme, sesizează Poliţia Locală, instituţia abilitată să meargă în control. În perioada amintită au existat 116 sesizări, pentru nefinalizarea lucrărilor în termenul aprobat, lucrări efectuate necorespunzător, intervenţii fără aprobare şi lipsa sau montajul defectuos al capacelor la căminele aferente reţelelor edilitare. Pe lângă sesizările primite, poliţiştii locali fac şi propriile controale tematice. Astfel, în intervalul de 21 de luni menţionat, au existat 557 de controale, care au urmărit deţinerea şi respectarea autorizaţiilor, respectarea termenelor, depozitarea materialelor de construcţii, modalitatea de evacuare a pământului rezultat din excavări, semnalizarea lucrărilor şi inclusiv intervenţiile pe spaţiile verzi efectuate de SGU. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 54 de sancţiuni, în valoare totală de 110.000 de lei, se mai arată în răspunsul Primăriei. În medie, asta înseamnă 2,5 amenzi pe lună. O fi mult, o fi puţin? Judecând după gradul de satisfacţie al populaţiei, senzaţie e că firmele care au spart străzile în ultimii ani au cam scăpat ieftin.