Pregătirile pentru Revelion încep și la Câmpina, unde locuitorii vor avea parte, ca de fiecare dată, de un spectacol pe cinste la cumpăna dintre ani. Potrivit anunțului publicat de administrația locală, în ultimele ore din 2016 câmpinenii vor petrece alături de vedetele preferate.
Programul va cuprinde trei recitaluri, de 30, 45, respectiv 60 de minute, care vor avea loc pe 31 decembrie, începând cu ora 21.45.
Pentru spectacolul de Revelion are loc o selecție de oferte, iar în funcție de propunerile primite de la firmele care se ocupă cu organizarea unor astfel de evenimente va fi stabilită și lista artiștilor care vor urca pe scena din municipiu, în noaptea de Revelion.
În anunțul privind procedura de achiziție, autoritățile au inclus, însă, și preferințele. Astfel, cei care vin cu propuneri trebuie să aducă la Câmpina trei dintre artiștii/formațiile solicitate de administrația locală. "Artistul sau band-ul trebuie să fie dintre următorii: Holograf, Voltaj, Smiley, Elena Gheorghe & band, Loredana & band, Horia Brenciu&band", se arată în documentația dată publicității.
Cea de-a doua componentă a procedurii se referă la detaliile tehnice. Firma care va organiza, la Câmpina, spectacolul de Revelion, va trebui să asigure scena, instalațiile, dar și show-ul de lasere care, la ora 00.00, va marca trecerea în noul an.
Data limită pentru depunerea ofertelor este 12.12.2016, ora 10.00, iar suma alocată, anul acesta, prin hotărâre de Consiliu Local, pentru organizarea spectacolului de Revelion, este de 83.000 de lei.
În 2015, câmpinenii au petrecut, la cumpăna dintre ani, alături de Ligia, Matteo și Andra.