A fost aprobată finanțarea pentru construirea a încă 22 de creșe. În ce localități vor fi construite

creșe noi ministerul dezvoltarii
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministerul Dezvoltării a aprobat, joi, finanțarea a încă 22 de creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic. În Prahova, o unitate cu 110 locuri va fi construită la Măneciu.

 

Cinci dintre cele 22 de creșe pentru care au fost aprobate fonduri astăzi au o capacitate de peste 100 de locuri. Ele vor fi construite la Baia Mare, Suceava, Moșnița Nouă, Borșa și Măneciu.

Alte cinci localități (Cristian, Mangalia, Simeria, Poșta Câlnău și Moldova Nouă) vor avea, în curând, câte o creșă cu capacitate de 70 de locuri.

Nu în ultimul rând, creșe mici, cu 40 de locuri, vor fi construite la Blaj, Techirghiol, Dej, Vlăhița, Pașcani, Scobinți, Baia Mare, Fântânele, Isaccea, Petru Rareș, Tufești și Pătârlagele.

Ministerul Dezvoltării construiește creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul înconjurător, în care energia necesară va proveni parțial din surse regenerabile, a precizat ministrul dezvoltării. Cele 22 de obiective li se alătură celorlalte 73 care sunt sau vor intra în curând în procedură de achiziție publică, a punctat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

 

Image