Primăria Ploiești a anunțat, marți, că a demarat activitățile necesare mutării în noul sediu, situat în Piața Eroilor nr. 1. Este vorba despre fosta clădire Petrom, cedată inițial administrației locale pentru a o transforma în spital de pediatrie.
Ulterior, după ce s-a convins că imobilul nu poate funcționa ca unitate medicală, municipalitatea a obținut acordul donatorului pentru o modificare de destinaţie, propunându-și ca aici să găzduiască activităţi sociale şi culturale. În acest context au fost mutate aici, în urmă cu mai bine de un an, ASSC şi Casa de Cultură, iar ulterior şi compartimentele administrative ale Teatrului şi Filarmonicii. La finalul lui 2017, Adrian Dobre anunţa că a primit acordul donatorilor pentru o nouă modificare de destinaţie, astfel încât să fie permisă şi mutarea Primăriei, cu tot cu structurile subordonate precum Direcţia Tehnică, Patrimoniul sau Urbanismul, care îşi desfăşoară activitatea în sedii răspândite prin tot centrul oraşului.
Transferul propriu-zis începe în aceste zile, conform comunicatului transmis de Primăria Ploiești. De altfel, anterior, Adrian Dobre vorbea despre faptul că municipalitatea va funcționa în casă nou înainete de sfârșitul anului.
"În acest context, facem precizarea că, mutarea serviciilor și direcțiilor de specialitate se va face treptat. Astfel, rugăm comunitatea locală să înțeleagă eventualele sincope ce pot apărea în desfășurarea procesului de funcționare a administrației publice locale", se arată în comunicatul Primăriei Ploiești.
La finalul săptămânii trecute, noul sediu a găzduit și prima activitate oficială a administrației locale. Este vorba despre prezentarea primelor 10 autobuze noi din lotul de 50 achiziționat de Primăria Ploiești.