A7 PLOIEȘTI - BUZĂU. Un nou câștigător al licitației pentru construirea lotului al treilea

lotul 3 A7 PLOIEȘTI - BUZĂU
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat care este noul câștigător al licitației pentru construirea celui de-al treilea lot din A7 PLOIEȘTI - BUZĂU, cel între Pietroasele și Buzău. O asociere de firme din Turcia va realiza lucrările, după ce ofertele au fost reevaluate, în urma contestațiilor.

 

"Luni, 23.10.2023, după finalizarea procesului de reevaluare a ofertelor în conformitate cu dispozițiile Deciziei CNSC nr. 1506/C9/1490/03.07.2023, rămasă definitivă prin Hotărârea Civilă nr. 367/06.10.2023, pronunțată în dosarul nr. 4856/2/2023 de către Curtea de Apel București, CNAIR a comunicat noul rezultat al procedurii de atribuire a contractului EXECUȚIE LUCRĂRI AUTOSTRADA PLOIEȘTI – BUZĂU, LOT 3, Pietroasele – Municipiul Buzău, km 49+350 – km 63+250.

Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea NUROL INŞAAT VE TICARET A.S. (lider) - MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S., cu prețul de 1.093.470.823,76 lei fără TVA.

Durata de execuție a contractului este de 20 de luni.

Perioada de garanție a lucrărilor ofertată conform factorului de evaluare este de 10 ani", a informat CNAIR.

În primăvara anului trecut, câștigătoare a fost desemnată asocierea DRUM ASFALT SRL (lider de asociere) – ILGAZ INSAAT TICARET A.S. – OPR ASFALT SRL – OBRAS PUBLICAS Y RAGADIOS SA – TRAMECO SA, cu o ofertă de 947.745.642,28 lei, fără TVA.

Rezultatul procedurii de achiziție a fost contestat de asocierea declarată acum câștigătoare.

Lungimea acestui tronson de autostradă este de 13,9 km, incluzând construcția a 8 poduri și a unui pasaj de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1.260 m. 

Sursa de finanțare este asigurată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații si respectiv după soluționarea contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

 

Image