Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriat pentru Managementul Deșeurilor” ia în calcul rezilierea contractului cu Rosal pentru ridicarea gunoaielor din așa-zisul sector 2-6, care reunește 35 de localități, inclusiv municipiul Ploiești. Măsura e propusă pentru că operatorul a acumulat datorii la plata redevenței, iar votul ar urma să aibă loc în septembrie.
O ședință a Adunării Generale a Asociației a fost convocată pentru data de 5 septembrie, potrivit unui document citat de ziarulincomod.ro. Măsura este propusă pentru neplata redevenței datorate de operator, după cum reiese din convocatorul semnat de președintele ADI și al Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu.
ADI Deșeuri propune rezilierea contractului din sectorul 2-6
Nu este prima dată când Rosal acumulează datorii din neplata la timp a redevenței datorate conform contractului pentru folosirea platformelor de deșeuri puse la dispoziție de autorități. În trecut, în loc să ia în calcul rezilierea de contract, conducerea ADI a preferat varianta unei eșalonări. În același context, în momentul în care operatorul acumulase datorii de circa 2,4 milioane de euro, Consiliul Județean Prahova anunța că dă în judecată atât compania, cât și ADI-ul, care avea sarcina să colecteze banii. Măsura de atunci era descrisă ca o „plasă de siguranță”, în scenariul în care operatorul n-ar respecta eșalonarea.
Rosal are datorii de peste 2,4 milioane de euro la CJ Prahova
La rândul său, operatorul notificase asociația în toamna lui 2021, anunțând că va cere despăgubiri în instanță în valoare de 16 milioane de lei, potrivit unui anunț făcut la acel moment de directorul executiv al ADI Deșeuri, Cristian Ganea.
Nu este nici prima dată când se discută despre rezilierea contractului. Au existat propuneri atât în mandatul trecut, cât și în cel actual, motivate de nerespectarea graficelor de ridicare a deșeurilor. La prima încercare au fost doar două voturi favorabile, în timp ce a doua procedură, demarată în 2021, n-a mai ajuns niciodată la un vot decisiv, din lipsa cvorumului.