O "avarie majoră" - aşa cum a definit-o operatorul - a făcut ca apa ajunsă la robinete în aproape 15% din Ploieşti să fie nepotabilă, începând de sâmbătă. La peste două zile distanţă, deşi Apa Nova precizase că respectiva conductă a fost izolată şi alimentarea a fost mutată pe altă reţea, autorităţile locale spun că încă nu se cunoaşte cu exactitate nici locul presupusei avarii, nici dacă şi unde s-a scurs apa din sistem.
Într-o conferinţă de presă organizată luni, începând de la ora 14.00, la sediul Primăriei Ploieşti, Adrian Dobre a declarat că autorităţile nu au fost anunţate cu privire la această problemă de către operator, ci au aflat după ce mai mulţi ploieşteni au sunat la dispeceratul municipalităţii. Sâmbătă, undeva la ora 9.00, primarul afla că există o problemă majoră, iar la scurt timp începea şedinţa unui comandament la care fuseseră convocaţi reprezentanţi de la Apa Nova şi Direcţia de Sănătate Publică. Tot sâmbătă, dar după-amiază, DSP Prahova lansa un apel public, recomandându-le ploieştenilor din aceste zone să nu consume apa de la robinet şi să n-o folosească nici la prepararea hranei, nici la spălat, până în momentul în care analizele de laborator vor dovedi că e potabilă. Primele rezultate privind compoziţia microbiologică sunt aşteptate marţi, în jurul orei 15.00.
În toată această cronologie, se pune întrebarea ce a păzit şi, mai departe, cum a acţionat operatorul, cel care e obligat să se asigure că livrează apă potabilă. O altă mare problemă se leagă de momentul şi locul avariei despre care discutau reprezentanţii Apa Nova în toate mesajele transmise începând de sâmbătă după-amiază. Aceştia au spus că au identificat conducta spartă, una dintre cele mai mari conducte de alimentare din Ploieşti, şi că au asigurat alimentarea zonelor afectate prin alte conducte. Se presupune că avaria ar fi apărut în zona Republicii, pe o reţea modernizată în 2015, odată cu proiectul european de modernizare a liniilor de tramvai. Iar Apa Nova a mai precizat, în informările transmise publicului, că avaria ar fi apărut sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 5.20.
Primarul Adrian Dobre a criticat, luni, în conferinţa de presă, "viteza" de reacţie a operatorului şi a reprezentanţilor Regiei Autonome de Servicii Publice. Totodată, el a afirmat că încă nu a fost idetificată cert zona avariei şi nici nu se ştie ce s-a întâmplat cu apa care se presupune că s-a scurs din reţea. "Este una dintre cele patru conducte de alimentare a municipiului Ploieşti, nu vorbim despre o reţea de stradă sau de cartier. Este o conductă de 615 milimetri diametru. Am mers pe traseul său, de la intrarea în municipiu şi până în giratoriul de la Caraiman, am verificat tot tronsonul şi nu s-a putut identifica zona în care s-a spart. Nu ştim cauza exactă a avariei. Sunt foarte curios să vedem unde s-a scurs apa de acolo, pentru că la suprafaţă nu a ieşit nimic. Există nişte caverne, ceva? Pentru că altfel nu se explică... De altfel, eu am şi cerut ca, în momentul în care se va decoperta, să fiu chemat personal să văd ce se întâmplă", a declarat, luni după-amiază, primarul Ploieştiului, Adrian Dobre.
PE ACEEAŞI TEMĂ:
APĂ TULBURE ÎN PLOIEŞTI | Direcţia de Sănătate Publică menţine INTERDICŢIA de consum
Comunicatul Apa Nova despre calitatea apei din Ploieşti. După lucrări, operatorul susţine că apa e bună pentru consum
"Noi am avut primele sesizări sâmbătă în jurul orei 9.00. Am fost informat de către cei de la dispecerat cu privire la faptul că mai mulţi ploieşteni s-au plâns de calitatea apei de la robinete, iar când am cerut detalii suplimentare mi s-a spus că sunt peste 10 sesizări la momentul respectiv", a mai precizat primarul Dobre, care a declarat că, pe viitor, va solicita o monitorizare mult mai atentă, atât din partea Apa Nova, cât şi din partea RASP Ploieşti, structură aflată în directa subordine a administraţiei locale.
CITIŢI ŞI:
15 unităţi de învăţământ din Ploieşti, cu 6.700 de copii înscrişi, sunt afectate de avaria la reţeaua de alimentare cu apă
Conducta la care se face referire a fost instalată în 2015, ca lucrare conexă la proiectul european de modernizare a căii de rulare a tramvaielor, fiind introdusă în momentul în care s-au făcut săpăturile pentru şine. Automat, ca toate lucrările din acest proiect, ea are o garanţie de cinci ani, a mai spus astăzi Adrian Dobre.