Amenzi de 30.000 de lei aplicate operatorului de salubritate de Poliția Locală Ploiești

amenzi rosal gunoaie ploiesti
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au aplicat operatorului de salubritate din municipiul Ploiești 12 amenzi în perioada 26 – 30 iulie, potrivit unei informări transmise luni de Poliția Locală Ploiești.

 

“12 amenzi în valoare de 30.000 lei au fost aplicate operatorului de salubritate  pentru neasigurarea prestării serviciului de salubrizare conform prevederilor contractuale și regulamentului de salubrizare, pentru nerespectarea graficului de evacuare a deșeurilor menajere și asimilabile acestora, pentru neefectuarea curățeniei și igiena căilor publice, precum și pentru neasigurarea containerelor în funcție de cantitatea de deșeuri generată de producători în urma reamenajării interioare și/sau exterioare a locuințelor”, detaliază comunicatul Poliției Locale Ploiești.

În același interval, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au mai aplicat, la nivelul municipiului, alte cinci sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 4.200 de lei, mai menționează sursa citată.

 

 

 

Image