Cu câteva luni înainte de termenul de finalizare a contractului de concesiune pentru termoficarea Ploieştiului, Primăria nu a luat încă o decizie privind operatorul care va asigura acest serviciu începând cu luna mai 2019. Sunt luate în calcul două soluţii, aceea de înfiinţare a unei societăţi proprii, alături de Consiliul Judeţean, şi cea de prelungire a contractului cu Veolia Energie, fosta Dalkia. În privinţa unei eventuale prelungiri rămân încă foarte multe lucruri de lămurit, în condiţiile în care operatorul invocă faptul că în ultimii ani a înregistrat pierderi, cauzate de refuzul autorităţilor de a majora tariful. La rândul lor, reprezentanţii Primăriei contestă o parte din investiţiile de circa 35 de milioane de euro făcute de Veolia Energie de la preluarea termoficării, argumentând că, în ciuda lucrărilor invocate, pe reţeaua de distribuţie sunt în continuare pierderi uriaşe.
Conform contractului încă în vigoare, solicitarea Veolia este de ajustare a tarifului la nivelul de 237,35 lei pe gigacalorie, fără TVA. Veolia a argumentat, în punctele de vedere transmise de-a lungul timpului, că a făcut investiţii masive în sistem şi că, în paralel, a menţinut un tarif foarte mic, lucruri care, raportate la creşterea cheltuielilor de producţie din ultimii ani, i-au generat pierderi foarte mari. Operatorul mai are de partea sa şi răspunsul de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energie, care a avizat tariful propus acum, iar operatorul reclamă că autorităţile locale au obligaţia de a aproba acest tarif avizat, altfel încălcând contractul. Reprezentanţii firmei de termoficare mai arată că în 2018, din partea operatorului nu au existat sincope în furnizarea energiei termice pentru cele peste 54.000 de apartamente, instituții publice și sute de agenți economici aflaţi în contract cu operatorul.
Sunt păreri din partea unor experți juridici care consideră că primarul nu are dreptate când îndeamnă la neaprobarea prețului propus, pe motiv că nu ar exista nicio justificare legală pentru un refuz atât timp cât solicitarea a primit avizul ANRE. Pe de altă parte, Adrian Dobre susţine că formula de calcul pleacă de la o premisă greşită, aceea a folosirii ca materii prime a gazelor naturale şi a păcurii, dar uită să spună că păcura este cel mai mare poluator. În ultimii ani nu s-a folosit păcură şi, automat, conform explicaţiilor lui Adrian Dobre, preţul de pornire ar trebui să fie mai mic. Referitor la investiţii, primarul s-a mai plâns şi că operatorul a băgat într-adevăr bani în funcţionarea sistemului, inclusiv pentru achiziţionarea sau mentenanţa unor bunuri care, la finalul înţelegerii, nu îi vor rămâne municipalităţii.
PE ACEEAŞI TEMĂ:
Primăria Ploieşti doreşte să înfiinţeze propria firmă de termoficare, după finalizarea contractului cu Veolia Energie
MAJORARE de tarif propusă la gigacalorie. Vezi ce zic primarul şi viceprimarul Ploieştiului! | VIDEO
Părerile sunt împărţite inclusiv la nivelul administraţiei locale. În timp ce primarul contestă majorarea propusă, viceprimarul Cristian Ganea aminteşte că tariful a fost ţinut la valoarea din 2011, probabil din motive de imagine, pentru că nimeni n-a fost dispus să deconteze politic pentru o eventuală creştere a preţului, dar spune că există riscul unui blocaj în sistemul de termoficare, în condiţiile în care operatorul înregistrează pierderi de câţiva ani, puse pe seama tarifului. "Îmi pare rău dacă vor avea cetăţenii de suferit, însă sunt nişte măsuri care au fost amânate foarte multă vreme. Tariful a fost menţinut la nivelul din 2011 mai degrabă din motive politice. Dacă ar fi fost ajustat din timp, dacă ar fi fost o creştere naturală, nu s-ar fi mai resimţit acum atât de mult această creştere", a declarat de curând viceprimarul Ganea pentru Telegrama.
CITIŢI ŞI:
Veolia susţine că a investit peste 32 de milioane de euro în sistemul de termoficare din Ploiești
VIDEO | Veolia renunţă la termoficarea Ploiestiului: "Dezastru e puţin spus"
Cele două părţi încă nu au ajuns la un acord, nici cu privire la preţul care va fi practicat pe viitor, nici cu privire la situaţia investiţiilor acceptate. Singurul lucru cert în acest moment este că în aprilie expiră contractul, operatorul nu pare dispus să continue dacă nu se modifică tariful, iar Primăria, dincolo de discuţii pentru o posibilă firmă nouă, încă departe de a fi înfiinţată, nu pare să aibă o soluţie imediată pentru continuarea furnizării de apă caldă din luna mai încolo. În esență, întrebarea care se pune este "va rămâne Ploieștiul fără apă caldă și în frig după încetarea contractului cu Veolia?".