Andrei Volosevici, despre votul consilierilor pe tema Apa Nova: "Ştim cine este artizanul acestei mişcări politice"

Andrei Volosevici, despre votul consilierilor pe tema Apa Nova: "Ştim cine este artizanul acestei mişcări politice"
Primarul Andrei Volosevici le-a reproşat colegilor din PNL că resping proiectul din raţiuni politice (Foto: Alex Călinoiu)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a reclamat, în timpul şedinţei de vineri pe tema contractului cu Apa Nova, că decizia consilierilor de la PNL şi USR de a vota împotriva proprunerii de prelungire a fost luată din motiva politice, remarcând şi că, în mod absurd, proiectul de hotărâre fusese iniţiat de consilierii celor două formaţiuni, care acum au votat împotrivă.

Dezbaterea a avut loc vineri, într-o şedinţă extraordinară a forului legislativ ploieştean. Propunerea era de prelungire a contractului cu Apa Nova, scadent în 2025, până în 2035. În această perioadă, operatorul îşi asuma investiţii suplimentare de peste 36 de milioane de euro, din care 13,7 milioane în prima etapă, concentrate în cartierul Mitică Apostol. În schimb, amortizarea s-ar fi făcut din tarif, care ar fi urmat să crească tot în două etape, ajungând până la aproape 9 lei pe metru cub, fără TVA.

Proiectul de hotărâre pentru prelungirea contractului cu Apa Nova a fost respins de Consiliul Local, după un vot covârşitor, la care un singur consilier, de la PSD, a votat favorabil. Semnele existau încă dinainte de începerea şedinţei, mai ales că grupul consilierilor liberali anunţase public că se opune. În replică, primarul Andrei Volosevici a declarat, în timpul şedinţei, că e convins că în spatele deciziei există interese politice.

Andrei Volosevici: „Râdeţi de consilierii care au fost în comisia de negociere”

„Cinstit şi asumat în faţa ploieştenilor, ştim cine este artizanul din spatele acestei mişcări, n-are nicio legătură cu o mişcare administrativă, ci cu una politică. Dar aici, în această şedinţă, va trebui să vă asumaţi aceste responsabilităţi. De ce vă spun că este o chestiune politică? Pentru că astăzi cu toţii ştim că va fi respinsă, se va face probabil o nouă comisie, cam asta este logica, cu o şedinţă comună făcută ieri între USR şi PNL. Vă spun doar atât, negocierea şi discuţia pe un act adiţional schimbă nişte clauze care sunt în favoarea administraţiei. Cu tot respectul, mi se pare ridicol să mai faceţi o comisie, nu prea înţeleg de ce, într-un fel râdeţi de consilierii care au fost în comisie, pare că nu prea au fost în stare să negocieze”, a declarat primarul înainte de vot, amintind că proiectul de hotărâre dezbătut vineri a venit ca urmare a unei negocieri purtate cu operatorul de către o comisie specială desemnată de Consiliul Local şi compusă tocmai din consilieri de la cele două formaţiuni. De altfel, după încheierea şedinţei, pe pagina oficială de Facebook a lui Andrei Volosevici a apărut şi o fotografie cu semnăturile celor cinci iniţiatori ai proiectului rezutat în urma dezbaterii, trei de la PNL şi doi de la USR.

Edilul a mai afirmat, în timpul dezbaterilor, că intenţia de negociere cu Apa Nova pentru posibile investiţii suplimentare era cunoscută din luna martie, dezminţind astfel unele critici privind graba de a promova proiectul, şi că, după părerea sa, tariful propus pentru amortizarea investiţiilor ar fi fost „mai mult decât suportabil”. „Ca să faci investiţii imediate - pentru că nouă ne trebuie de ieri investiţiile în Mitică Apostol - este evident că trebuie o sursă financiară. Este foarte clar că banii trebuie investiţi imediat, tot ce înseamnă reţeaua de canalizare - extindere canalizare, modernizare canalizare, reparare a canalizării făcute - înseamnă o sumă imediată, urmând ca ea să fie acoperită în timp, din tarif, pentru că aşa spune legislaţia”, a mai declarat Andrei Volosevici în timpul şedinţei de vineri.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image