Apa Nova Ploieşti îşi va asuma investiţii de 36 de milioane de euro în schimbul prelungirii pe 10 ani a contractului | VIDEO

Apa Nova Ploieşti îşi va asuma investiţii de 36 de milioane de euro în schimbul prelungirii pe 10 ani a contractului | VIDEO
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primăria Ploieşti şi Apa Nova sunt aproape de a ajunge la o înţelegere în cadrul negocierilor pe tema prelungirii contractului. Operatorul ar urma să investească 36 de milioane de euro în reţele şi staţii de epurare, beneficiind în schimb de o prelungire pe 10 ani şi o majorare de tarif care - spun autorităţile - n-ar trebui să se resimtă prea tare.

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a declarat joi că autorităţile au insistat în cadrul negocierilor purtate în ultimele luni ca Apa Nova să facă o serie de investiţii în reţelele de transport şi distribuţie a apei potabile, respectiv de canalizare, alături de crearea unor microstaţii de epurare în zona cartierului Mitică Apostol. Cea mai ambiţioasă ţintă vizează finalizarea lucrărilor la noua staţie de epurare a Ploieştiului, obiectiv la care lucrările sunt sistate de ani buni, mai întâi din lipsa finanţării şi apoi din cauza litigiilor cu firma executantă şi ulterior a dubiilor privind modul în care s-au conservat lucrările deja efectuate. Una peste alta, cu tot cu finalizarea acestei staţii, Apa Nova ar urma să investească 36 de milioane de euro în infrastructura din Ploieşti în următorii ani, conform negocierilor purtate cu autorităţile.

Andrei Volosevici a mai precizat că perioada de prelungire va fi de zece ani şi că, în baza investiţiilor asumate, Apa Nova urmează să beneficieze şi de o majorare de tarif, dar spune că aceasta nu se va resimţi foarte tare în buzunarele oamenilor, în contextul în care Ploieştiul are cel mic tarif la apă dintre toate municipiile reşedinţă de judeţ din România.

"Toate investiţiile se vor duce în infrastructură"

"Am început procedura de prelungire a contractului cu Apa Nova pe 10 ani, ceea ce înseamnă o investiție de 36 de milioane de euro. Suma este structurată pe două părți. Se bagă 13 milioane de euro în canalizări, extinderi de reţea de apă şi racorduri. Tot aici intră şi staţiile din Mitică Apostol. Al doilea pas era pe tot ce înseamnă punerea în funcţiune a staţiei de epurare. Dar dacă nu iese lucrul acesta, pentru că suntem în litigiu şi cu diverse probleme, banii respectivi vor merge tot în infrastructură. Practic, sunt 20 de milioane de euro pentru a pune în funcţiune staţia de epurare mare, dar dacă nu iese acest proiect logica prelungirii contractului este ca aceşti bani să fie duşi tot către infrastructură. Din punctul meu de vedere, cred că investiţiile s-ar putea face în următorii trei sau patru ani, raportat la ce pot şi ei. Una dintre condiţiile pe care le-am pus a fost să nu mai fie în general investiţii în sedii, utilaje sau mai ştiu eu ce, ci să fie fix în infrastructură", a declarat, joi, primarul Andrei Volosevici.

"Se va reflecta în tarif, dar în continuare suntem pe ultimul loc versus tot ce înseamnă tarifele din ţară. Şi în momentul în care majorăm tariful cu 20 de bani sau ceva de genul acesta suntem în continuare pe ultimul loc", a mai declarat primarul Ploieştiului.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image