Aproape 2,7 milioane de lei pentru înlocuirea instalației de nocturnă, pe “Ilie Oană”

nocturnă ilie oană
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consiliul Local Ploiești a analizat, în ședința ordinară, proiectul privind reabilitarea instalației de iluminat în nocturnă de pe stadionul “Ilie Oană”. Documentația Tehnică de Avizare a Lucrărilor de Intervenție face referire la costurile estimate și termenul pentru realizarea lucrărilor.

 

Cele două opțiuni avute în vedere sunt reabilitarea instalației sau repararea celei existente, dar documentația precizează că această din urmă soluție, evident mai ieftină, nu ar rezolva problemele.

În ceea ce privește varianta reabilitării, aceasta ar urma să dureze în jur de 11 luni și ar presupune costuri estimate la aproape 2,7 milioane de lei.

Lucrările vor include înlocuirea instalației existente cu una “nouă, fiabilă, care respectă cerințele FRF și UEFA privind nivelurile de iluminare”, după cum precizează DALI. La aceasta s-ar adăugat alimentarea instalației de iluminat prin două tablouri electrice echipate modern.

În luna martie, reprezentanții CSM Ploiești au anunțat că administrația locală și cea județeană au convenit să încheie un protocol în scopul înlocuirii nocturnei de pe “Ilie Oană” cu o instalație modernă. “În urma unei discuţii pe care primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a avut-o cu preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, în vederea menţinerii arenei la standarde ridicate, s-a convenit asupra semnării unui protocol prin care se va realiza înlocuirea instalaţiei de nocturnă cu una performantă, adaptată noilor tehnologii led folosite în domeniu”, se arăta în comunicatul transmis de CSM Ploiești la momentul respectiv.

 Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

Image