VIDEO 🎦 Atmosferă de Crăciun și în cartierele Ploieștiului. Care sunt locațiile alese pentru spectacole

târg de crăciun ploiești
Foto din arhivă
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consilierii locali ploieșteni au aprobat, în ședința de joi, încheierea unui acord cu Consiliul Județean  și o firmă din Brașov, pentru organizarea Târgului de Crăciun, anul acesta, în municipiu. Primarul Mihai Polițeanu a explicat, în cadrul ședinței, cum a fost aleasă firma respectivă și a dezvăluit totodată că evenimente cu tematică specifică sezonului vor fi organizate nu doar în centru, ci și în alte locații din oraș.

Alegerea unei firme private care să se ocupe de organizarea târgului de sărbători a fost soluția, anul acesta, având în vedere timpul scurt în care trebuia găsită o variantă care să nu implice un efort prea mare de la bugetul local, a explicat primarul Mihai Polițeanu. „Au venit trei firme care au dorit să organizeze. Le-am arătat zona centrală, unde ar trebui să fie. Cu proiect serios a venit o singură firmă. Sunt convins că va fi mult peste ce s-a întâmplat în anii trecuți în Ploiești”, a declarat acesta. 

Târgul va fi organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Prahova și firma din Brașov care a prezentat oferta solicitată de autoritățile locale.

„Orice sarcină financiară este în favoarea Ploieștiului, celelalte două entități vor cheltui mai mult decât Ploieștiul.  Dorința noastră a fost ca zona de târg să nu mai fie un bâlci înghesuit, murdar”,a adăugat acesta.

Primăria Ploiești va pune la dispoziție spațiile necesare pentru derularea evenimentelor și va asigura plata utilităților. Consiliul Județean va acoperi costurile cu funcționarea patinoarului care va fi amplasat în zona centrală și va plăti un spectacol pirotehnic sau cu drone, pentru noaptea de Revelion.

Firma din Brașov se va ocupa, în rest, de organizarea Târgului de Crăciun.

Polițeanu a mai anunțat, în cadrul ședinței Consilului Local, că autoritățile încearcă să răspundă și solicitărilor din partea ploieștenilor, privind atmosfera din cartiere, pe perioada sărbătorilor. Au fost alese 12 locații care vor fi decorate și unde vor avea loc spectacole organizate de Teatrul „Toma Caragiu”, Filarmonica „Paul Constantinescu” sau Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale”. Acestea sunt zonele Toma Socolescu, Bereasca, Eminescu, Biserică Mimiu, Bd. București, Mitică Apostol, Rapsodiei, Aurora, Domnișori, Parcul Mihai Viteazul, zona monumentului sovietic și Parcul OZN.

Ședința Consiliului Local Ploiești din 14 noiembrie:

 

 

 

Image