Un hârb al TCE care probabil ar fi mai adecvat într-un muzeu decât pe stradă s-a rupt în două, vineri, cu oamenii înăuntru, pe o şosea din Ploieşti. Incidentul readuce în discuţie situaţia parcului auto al fostei regii, cu unele vehicule mai vechi de trei decenii şi care pun în pericol atât călătorii, cât şi pe salariaţii TCE.
Vechimea parcului auto de la Transport Călători Express Ploieşti îşi spune cuvântul! Un autobuz IKARUS articulat, aflat printre cele mai vechi, s-a rupt în două, de la burduf, iar partea din spate a rămas atârnând pe şosea. Incidentul a avut loc vineri, în estul Ploieştiului, după ce o bară de prindere din zona burdufului a cedat.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar călătorii au coborât în siguranţă şi au fost preluaţi de un alt autobuz, continuându-şi drumul fără probleme. Autobuzul defect a fost tractat până la garajul TCE pentru reparaţii.
Mijlocul de transport circula pe traseul 5, care leagă Spitalul Judeţean de cartierul Mihai Bravu, iar avaria a apărut pe sensul de mers spre Judeţean, la scurt timp de la plecare, între staţiile doi şi trei, respectiv Neajlov şi Tanin.
„Aşa ne chinuim”
Directorul Transport Călători Express, Alexandri Nicolae, a explicat pentru „Telegrama” cum s-a întâmplat acest incident şi spune că, ţinând cont de vechimea parcului auto, putem să ne aşteptăm să mai vedem asemenea evenimente. „S-a desfăcut un braţ, practic o rotativă care îi permite burdufului să se mişte în siguranţă. Acest autobuz este printre cele mai vechi din parcul nostru auto, este din rândul celor cu peste 30 de ani vechime. Nimeni nu a fost rănit. Călătorii au fost preluaţi de un alt autobuz, iar cel avariat a fost tractat până la garajul nostru. Din fericire, nu circula cu viteză mare. Dacă ar fi avut viteză, atunci într-adevăr exista riscul producerii unui accident grav”, a explicat directorul TCE. Cumva paradoxal, vechimea a generat şi incidentul, dar a şi evitat o posibilă tragedie, în condiţiile în care aceste hârburi - ţinute în funcţiune fie prin improvizaţii, fie prin priceperea personalului TCE, fie prin ambele - nu mai reuşesc oricum să prindă viteze prea mari. Reprezentanţii firmei de transport a municipalităţii par cumva resemnaţi şi spun că astfel de incidente sunt inerente, având în vedere vechimea parcului auto.
La avioane, de exemplu, când unul se prăbuşeşte, toate aeronavele din aceeaşi gamă rămân consemnate la sol, până la lămurirea cauzelor. Întrebat dacă se va aplica această strategie şi aici şi dacă vor fi comandate, în urma incidentului de săptămâna trecută, verificări şi la celelalte autobuze IKARUS, directorul TCE a precizat că societatea nu-şi permite să retragă şi alte mijloace de transport de pe traseu. „Noi tratăm cu maximă responsabilitate siguranţa călătorilor şi a şoferilor noştri. Avem întotdeauna grijă ca sistemele de frânare şi cele de direcţie să fie în stare de funcţionare, sunt de altfel condiţii fără de care autobuzele nici nu ar avea cum să treacă de inspecţiile tehnice periodice. Din păcate, la alte componente nu ai cum să prevezi unde ar putea să cedeze, ţinând cont de vechimea foarte mare. Până la venirea noilor autobuze, aşa ne vom chinui”, ne-a mai declarat Alexandri Nicolae.
Expirate de trei ori şi jumătate
O statistică prezentată în 2017 arată că zeci de autobuze ale TCE Ploieşti au durata de viaţă depăşită cu mult şi, automat, un grad de uzură uriaş. Analiza arată că operatorul de transport public se bazează, în teorie, pe 183 de maşini, însă, tocmai din cauza uzurii, câteva zeci sunt aproape constant în atelierul de reparaţii. Tot în teorie, durata normală de utilizare este de opt ani, însă TCE încă are în exploatare vehicule mult mai bătrâne de atât. Cele mai vechi sunt modelele IKARUS 260, cu un grad de uzură de 320%, şi IKARUS 280, cu un grad de folosire de peste 362%, urmate de un autobuz DAC, cu o uzură calculată la aproape 271%, un KAROSA (240%), 20 de vehicule ISUZU (235%) şi 15 modele MAN SL 222 (210%). Toate acestea - ţineţi cont! - sunt informaţii din 2017, la care mai adăugăm între timp un an de vechime. La polul opus, cele mai noi sunt zece autobuze MAN, care încă nu şi-au atins durata optimă de exploatare, de opt ani, urmate de 50 de autobuze BMC, care, la puţin peste 13 ani de exploatare, încă sunt „proaspete” după standardele TCE Ploieşti.
Când vin cele noi?
Situaţia se explică, simplu, prin faptul că TCE, confruntată cu serioase probleme financiare, n-a avut în ultimii ani de unde să-şi înnoiască flota, în vreme ce autorităţile ploieştene au făcut până acum investiţii minime în acest domeniu. Lucrurile s-ar putea îmbunătăţi considerabil în următorii doi ani, când autorităţile pregătesc mai multe achiziţii de mijloace de transport public noi. Din fonduri europene, printr-un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, care va ţine centralizat licitaţie, sunt aşteptate 20 de tramvaie, 20 de troleibuze şi 9 autobuze electrice. Suplimentar, viceprimarul Cristian Ganea a declarat, săptămâna trecută, pentru „Telegrama”, că a fost identificată o nouă posibilitate de finanţare, tot cu bani de la UE, de data aceasta prin Ministerul Mediului, prin care se mai doreşte aducerea a încă 11 autobuze electrice noi în municipiu.
Separat, din fonduri proprii, Primăria a semnat un contract pentru achiziţia a 50 de autobuze BMC diesel, noi, Euro 6, prima comandă fiind deja dată, iar primul lot, de 10 bucăţi, fiind aşteptat în Ploieşti la finele acestei luni sau începutul lui noiembrie. Cu doar câteva zile înainte ca „bătrânul” IKARUS să crape în timp ce transporta călătorii, pe forumul TransPloieşti, unde pasionaţii de transport public sunt foarte activi, fusese lansată o discuţie despre stadiul acestei comenzi şi se anunţase că în acest moment, la fabrica din Ciorogârla are loc montarea cabinelor pentru șoferi, a diverselor cablaje, validatoare, camere de luat vederi şi echipamente electronice înainte de livrarea primelor 10 autobuze noi.
Concluzii
Analizată mai în profunzime, problema fostei Regii Autonome de Transport Public, transformată deja de ani buni în societate comercială, pleacă de la relaţia cu administraţia locală. Cel mai bun exemplu ţine de procesele cu ANAF-ul şi SPFL-ul, în urma cărora TCE a fost obligată să achite milioane de euro pentru nişte greşeli generate de aplicarea unor hotărâri ale Consiliului Local. Tot autorităţile locale pot fi învinovăţite şi pentru faptul că Ploieştiul, teoretic un municipiu puternic, n-a fost în stare ani la rând să cumpere mijloace de transport public, dincolo de câteva experimente cu autobuze sau troleibuze la mâna a doua şi cu tramvaie recondiţionate sau autobuze „canibalizate”, folosite ca furnizoare de de piese de schimb pentru cele care mai funcţionează. Trebuie punctat, totuşi, că de-a lungul anilor, chiar dacă problemele majore pot fi puse în cârca autorităţilor, nici reprezentanţii TCE n-au fost nişte sfinţi, cu numeroase scandaluri şi controverse legate de prime nemeritate, angajări pe pile, contracte de servicii dubioase, furturi de motorină sau nepotisme. Poate că n-ar strica, în cadrul politicii de redresare despre care se vorbeşte de câţiva ani, şi o regândire a traseelor de transport în comun, pentru eficientizarea costurilor, eliminarea suprapunerilor şi reducerea numărului de autobuze solicitate. Una peste alta, hârburile actuale sunt un pericol public, iar până la sosirea unor vehicule care să le înlocuiască nu ne rămâne decât să sperăm că incidentul de săptămâna trecută nu se va repeta prea curând!
Sursa foto: ziarulincomod.ro