Autorităţile ploieştene promit scutire de la impozitul pentru clădirile din domeniul HORECA, pe toată durata stării de urgenţă şi stării de alertă

Autorităţile ploieştene promit scutire de la impozitul pentru clădirile din domeniul HORECA, pe toată durata stării de urgenţă şi stării de alertă
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Autorităţile ploieştene ar putea permite, în contextul problemelor economice resimţite pe durata pandemiei de coronavirus, eliminarea impozitelor locale pe clădiri pentru societăţile care activează în domeniul HORECA, potrivit unui proiect promis de consilierii PSD. Scutirea ar urma să se aplice pentru întreaga perioadă în care România s-a aflat sub stare de urgenţă şi stare de alertă.

Viceprimarul Cristian Ganea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată marţi la sediul PSD Ploieşti, că lucrează alături de colegii de partid din Consiliul Local la un proiect de hotărâre privind modificarea taxelor şi impozitelor pe 2020, prin care să se permită scutirea de la plata impozitelor pe clădiri pentru toate construcţiile care găzduiesc activităţi economice din sectorul de activitate dedicat hotelurilor şi localurilor de alimentaţie publică. Practic, intenţia e ca scutirea să se acorde şi pentru clădirile deţinute direct de companii din acest domeniu, şi pentru clădiri închiriate, ideea fiind ca, direct sau indirect, societăţile din domeniul HORECA, puternic afectate în ultimele luni, să beneficieze de o gură de oxigen, mai ales că unele dintre ele şi-au reluat activitatea în condiţii speciale, cu limitări privind numărul de clienţi, în timp ce altele rămân în imposibilitatea de a permite accesul clienţilor.

Scutirea ar urma să se aplice pe toată durata în care România s-a aflat sub stare de urgenţă şi pe toată perioada în care s-a aflat şi se va mai afla sub stare de alertă, a mai anunţat viceprimarul Cristian Ganea.

"Luni, la şedinţa de Consiliu vom intra cu un proiect în care vom diminua o parte din impozitele celor din domeniul HORECA. Vom încerca să facem un amendament, să vedem dacă şi colegii noştri de la celelalte partide vor fi de acord, prin care dorim scutirea de la plata impozitelor a proprietarilor de imobile care au ca obiect de activitate HORECA, pe perioada stării de urgenţă şi pe perioada stării de alertă. Ştim că au avut foarte mult de suferit, chiar dacă unele hoteluri au găzduit persoane în carantină, se pare însă că au existat şi distrugeri lăsate în urmă. Asta, desigur, dacă vorbim despre hoteluri, fără să mai amintim că restaurantele au fost închise şi unele dintre ele se pare că vor fi închise în continuare din ce văd la televizor", a declarat Cristian Ganea. "Ar trebui să luăm această hotărâre până pe 30 iunie, când este ultima zi când se mai beneficiază de bonificaţia de 10%", a mai afirmat viceprimarul, explicând că, în cazul în care eventualii beneficiari ai scutirii şi-au plătit deja impozitele locale, scutirea de care ar fi avut parte acum se va putea recalcula la cele de anul viitor.

Măsura vine după ce, la şedinţa trecută, tot printr-o modificare a aceleiaşi hotărâri a Consiliului Local Ploieşti, autorităţile stabiliseră o reducere a taxei care se aplică pentru terasele de pe domeniul public.

Image