BĂICOI. Două stații care comercializează GPL au fost închise, iar alte trei au termen să obțină autorizație de funcționare

stații gpl control băicoi
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primarul orașului Băicoi, Marius Constantin, a prezentat, vineri, bilanțul controalelor derulate la stațiile din oraș care comercializează GPL. În două cazuri a fost dispusă suspendarea activității, dar și la celelalte trei au fost descoperite nereguli.

Detaliile în urma controlului au fost prezentate de edil în cursul acestei zilei.

"Pe raza orașului Băicoi funcționează patru stații mixte care comercializează carburanți (benzină, motorină), dar și gaz petrolier lichefiat, și o staţie care deține doar platforma pentru comercializarea gazului petrolier lichefiat.

În urma verificării s-a dispus suspendarea activității a două societăți care comercializează GPL, până la ducerea la îndeplinire a condițiilor de funcționare.

Pentru celelalte trei societăți s-a stabilit un termen de 10 zile pentru a obține Autorizația de funcționare eliberată de către Primăria Oraş Băicoi.

Au fost verificate și distanțele dintre staţia de distribuție GPL și construcțiile învecinate și ele corespund distanțelor de siguranță stabilite prin lege.

Precizăm faptul că toți agenții comerciali, indiferent de domeniul de activitate, trebuie să dețină Autorizație de funcționare eliberată de către Primăria Băicoi , de aceea rog pe cei care nu dețin un astfel de document să se prezinte urgent la sediul instituției noastre pentru obținerea acesteia", a transmis edilul.

 

Image