Bazinul de înot didactic de la Cornu, contruit prin Compania Națională de Investiții, a fost finalizat. În prezent, în zonă sunt două astfel de obiective, unul dintre ele în Câmpina, realizat în 2011. Între timp, sportivii din Ploiești se antrenează în bazine private sau în alte localități, pentru că singurul pe care îl aveau la dispoziție, cel de la Vega, este închis de mai bine de doi ani.
Recepția finală a lucrărilor, la Cornu, a avut loc zilele trecute.
„Clădirea bazinului de înot este gândită a fi monovolum. Ea adăpostește la etaj sala bazinului (bazinul de înot propriu zis), iar la parter sunt amplasate spatiile anexe acestei funcțiuni – vestiare de schimb și spațiile tehnice. Parterul este divizat în două părți – zona de vestiare accesibilă utilizatorilor prin intermediul intrării aflate pe fațada principală și zona tehnică ce are intrare separată din zona fațadei posterioare. Scările sunt dotate cu sistem transport persoane cu handicap locomotor”, au precizat reprezentanții administrației locale. Aceștia nu au anunțat, deocamdată, când va fi deschis bazinul.
Obiectivul a fost realizatde Compania Națională de Investiții, prin Programul Național Construcții de Interes Public sau Social - Subprogramul Bazine de înot, în baza solicitării Primăriei Cornu.
Tot prin CNI, încă din 2011, la Câmpina există un al doilea bazin de înot didactic.
PNI “ANGHEL SALIGNY”. Contracte de aproximativ 11 milioane de euro, pentru drumuri și rețele de utilități în Urlați, Cornu, Măneciu și Florești
În același timp, în zona Ploieștiului, copiii nu au la dispoziție astfel de infrastructură. Singurul bazin al Primăriei, cel de la Vega, a fost închis de DSP în 2021, iar Primăria nu poate investi în modernizarea acestuia, din cauza problemelor juridice legate de teren. Despre construirea unuia nou se discută de ani buni și există două variante vehiculate, la Parcul Municipal și în spatele Hipordomului, însă despre niciuna nu se poate vorbi, la acest moment, ca despre mai mult de o intenție.
Documentația pentru viitorul bazin de înot din sudul Ploieștiului va fi actualizată
De mai bine de doi ani și pentru nu se știe cât timp, copiii din Ploiești se antrenează fie în baze sportive private, fie în alte localități.
Realitatea care te lasă cu gura căscată: Copiii claselor cu profil de înot din Ploiești fac antrenamentele în clasă!