Primăria Ploiești a publicat, în transpareță decizională, un proiect inițiat de primarul Mihai Polițeanu, în baza referatului transmis de conducerea TCE Ploiești. Documentul propune scumpirea unora dintre tarifele de transport public, la nivelul municipiului, și introducerea a trei noi tipuri de abonamente. Propunerea include însă și ieftiniri, în cazul abonamentelor cu valabilitate de o lună.
În referatul de aprobare atașat proiectului, primarul Mihai Polițeanu arată că prețul biletelor de călătorie nu a mai fost modificat din septembrie 2018, iar cel al abonamentelor din iulie 2017. În acești ani, indicele prețurilor de consum a crescut cu aproximativ 150%, în funcție de IPC fiind caluclate și noile tarife propuse.
În prezent, prețul unui bilet TCE Ploiești este de 2,5 lei, al unei legitimații de 1 zi pe toate traseele este de 6 lei, în timp ce abonamentele cu valabilitate de o săptămână costră între 20 și 28 de lei, în funcție de numărul de trasee pe care sunt eliberate.

Conform propunerii, prețul unui bilet ar urma să fie majorat cu 1 leu (40% din tariful actual pentru o călătorie). Alte scumpiri vizează legitimațiile de o zi și abonamentele pe o săptămână, în timp ce prețul abonamentelor lunare ar urma să scadă.
De asemenea, proiectul propune și introducerea unor abonamente valabile pe toate traseele, timp de mai multe luni până la un an, cu prețuri între 300 și 1000 de lei.

Pentru a intra în vigoare, noile tarife TCE Ploiești trebuie aprobate de Consiliul Local.
Mihai Polițeanu, după scumpirea gigacaloriei cu peste 80%: Nu a fost plăcerea nimănui. Alternativa era să rămânem fără căldură în a doua parte a iernii