BUGET 2023 TCE și SGU Ploiești așteaptă cu disperare o suplimentare, după ce ambele au atins sumele maxime alocate în bugetul local pe acest an. Un proiect inițiat de primarul Ploieștiului, care le-ar putea aduce în plus celor două societăți 625.000 de lei, e pus marți în dezbaterea forului legislativ local.
Consiliul Local Ploiești urmează să dezbată marți, într-o ședință extraordinară convocată cu o zi înaintea celei ordinare pe noiembrie, un proiect de hotărâre pentru rectificarea bugetului local. Proiectul, inițiat de primarul Andrei Volosevici, propune reducerea alocărilor pentru anumite lucrări, cu explicația că acestea oricum nu mai au șanse să se finalizeze în 2023, și alocarea sumelor respective către cele două societăți subordonate administrației ploieștene.
BUGET 2023 Astfel, conform proiectului de rectificare propus marți în dezbaterea Consiliului Local, TCE Ploiești ar urma să primească 500.000 de lei. Această creștere a sumei alocate vine în condițiile în care, în momentul de față, suma totală alocată în 2023 pentru TCE este de aproape 62 de milioane de lei, iar execuția până la 24 noiembrie a ajuns la aceeași valoare. Asta însemna că, fără o suplimentare a alocării, Primăria nu ar fi mai putut face plăți către societate pentru subvenționarea transportului în comun.
Aceeași situație este și la SGU, pentru care s-au făcut până acum plăți de la bugetul local în valoare de 31.200.000 de lei, atingând suma maximă alocată în buget, conform datelor publicate de Primărie. Aici este propusă o suplimentare bugetară în valoare de 125.000 de lei.
BUGET 2023 🎦 Rectificare aprobată. Autoritățile ploieștene au rezolvat problema salariilor la TCE și SGU, dar au descoperit una nouă
BUGET 2023 Banii sunt luați de la secțiunile de active nefinanciare din capitolele bugetare dedicate învățământului (diminuare de 409.000 de lei), protecției mediului (minus 196.000) și transporturilor (minus 20.000). Practic, urmărind notele de fundamentare care însoțesc proiectul de rectificare, observăm că se iau bani de la anumite proiecte care nu au șanse să se finalizeze în acest an sau în unele cazuri nici măcar începute, cum ar fi extinderea rețelei de apă pe strada Fabricilor, la ieșirea spre Tătărani, sau optimizarea locurilor de parcare din Malu Roșu.