BUGETARE PARTICIPATIVĂ. Cinci proiecte propuse de câmpineni au șanse să primească finanțare de la bugetul local

BUGETARE PARTICIPATIVĂ. Cinci proiecte propuse de câmpineni au șanse să primească finanțare de la bugetul local
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primăria Câmpina are în analiză o nouă serie de proiecte care ar putea beneficia de finanțare în cadrul programului local de bugetare participativă. Este vorba despre propuneri venite din comunitate. Cinci astfel de inițiative au fost înscrise în noua sesiune a programului.

Bugetarea participativă este un proces derulat de Primăria Câmpina, urmărind să concretizeze ideile şi iniţiativele comunităţii. "Este un proces deschis, incluziv şi transparent prin care membrii comunităţii se implică direct în formularea deciziilor privind priorităţile de cheltuire a banilor din bugetul local", spune reprezentanții Primăriei.

În perioada înscrierilor, cinci propuneri au ajuns în atenția administrației locale și sunt, în acest moment, în analiză:

  • Spații incluzive și sigure de joacă, sport și învățare în aer liber pentru elevii claselor primare de la C.N. "Nicolae Grigorescu" (buget estimat: 190.000 de lei)
  • Amenajarea terenului de sport din curtea Școlii Gimnaziale nr. 3 (buget estimat: 60.000 de lei)
  • Amenajarea terenului de sport din curtea Școlii Gimnaziale "Al. I. Cuza" (buget estimat: 73.000 de lei)
  • "Arta, fereastră în ziduri" - reabilitarea fațadei zidului exterior care delimitează spațiul de joacă dispus în curtea exterioară a școlii pentru a valorifica în scopuri recreative și educative o suprafață neamenajată, printr-o pictură murală (buget estimat: 224.680 de lei)
  • Activități educative în aer liber la Liceul Tehnologic Mecanic (buget estimat: 57.000 de lei)

Proiectele declarate eligibile vor fi anunțate la jumătatea lunii noiembrie. După rezolvarea eventualelor contestații, în perioada 1-6 decembrie, fiecare cetățean înscris pe platforma bugetării participative poate vota un singur proiect din fiecare domeniu stabilit. Lista proiectelor care vor fi implementate se va stabili în funcție de numărul de voturi, în ultimele două săptămâni ale anului, iar inițiativele câștigătoare vor fi implementate începând din 2024.

 

Image