Primăria Câmpina va organiza, vineri, on-line, dezbaterea publică privind cele 19 proiecte depuse în cadrul campaniei “Tu decizi pentru Câmpina”.
Campania se bazează pe procesul de bugetare participativă, un instrument de management deschis și transparent care permite participarea reală a cetățenilor la guvernarea localității. Scopul este ca locuitorii municipiului să fie implicați activ în procesul de luare a deciziilor în ceea ce privește realizarea viitoarelor proiecte finanțate de la bugetul local.
“Vă informăm că în data de 01 .10.2021, ora 12.00 se va desfăşura dezbaterea celor 19 proiecte înscrise pe platformă. Vom reveni vineri 01.10.2021, ora 10.00, cu detaliile tehnice privind conectarea la şedinţa publică în care se vor dezbate proiectele depuse. Mulţumim tuturor pentru implicare şi vă aşteptăm în număr cât mai mare la discuţiile din mediul online, pentru a stabili împreună proiectele ce vor fi finanţate prin proiectul de guvernare participativă”, au transmis reprezentanții administrației locale.
Proiectele propuse în cadrul campaniei au fost publicate AICI.