Conducerea Consiliului Judeţean Prahova a publicat proiectul de buget pe 2020. Dacă Primăria Ploieşti a organizat recent o consultare publică privind propriul buget, cu o participare extrem de redusă, CJ şi-a lipit proiectul, spre dezbatere, pe o uşă din Palatul Administrativ. Conform proiectului, instituţia va avea la dispoziţie în acest an aproape 500 de milioane de lei, din care aproape 42 de milioane venite de la Ministerul Dezvoltării, pentru proiecte prinse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, 61,6 milioane de la Uniunea Europeană şi aproape 89 de milioane rămase necheltuite anul trecut, încadrate în excedentul pe 2019.
În privinţa cheltuielilor, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a rezumat situaţia la 70% din buget alocări pentru cheltuieli de personal în cadrul instituţiei şi structurilor subordonate, cu tot cu salariile şi cheltuielile pentru bunuri şi servicii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, 20% pentru investiţii şi 10% pentru reparaţii, alte nevoi de funcţionare şi parteneriate cu primăriile.
Mai pe larg, secţiunea de funcţionare din bugetul pe 2020 al CJ Prahova totalizează aproape 324,26 milioane de lei, din care peste 180 de milioane ar urma să meargă pe cheltuieli sociale şi culturale, la DGASPC, şcolile speciale, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională sau Programul pentru şcoli al României. Din acest capitol, 10,6 milioane mai sunt rezervate pentru sănătate şi 37,3 pentru cultură, recreere şi religie, conform propunerii de buget pe 2020. Tot în secţiunea de funcţionare, CJ Prahova ar urma să aibă o alocare de aproape 78 de milioane de lei la categoria transporturi, din care se finanţează reparaţiile de drumuri judeţene.
Bugetul de dezvoltare, cel dedicat proiectelor de modernizare, va fi de 175,4 milioane de lei, cu o pondere masivă, de peste 110 milioane, tot la categoria dedicată transporturilor, în contextul în care e aşteptată începerea unor proiecte importante în domeniul infrastructurii rutiere, precum supratraversarea DN 1 la ieşirea din Ploieşti spre Buda, cu aport prin PNDL. Pentru asistenţă socială CJ propune o alocare de 25,2 milioane la secţiunea de dezvoltare, cel mai probabil pentru susţinerea cofinanţărilor la unele proiecte europene derulate de DGASPC, pentru sănătate alocarea e de 15,7 milioane, din nou cu proiecte europene şa care CJ trebuie să asigure cofinanţarea, iar pentru învăţământ alocarea e de 8,2 milioane. Şi aici e aşteptată semnarea a două contracte de finanţare de la UE, pentru modernizarea şcolilor speciale din Filipeşti şi Breaza.
Excedentul CJ, cât bugetul Ploieştiului pentru dezvoltare pe 3 ani
În bugetul propus pentru 2020 de Consiliului Judeţean Prahova se remarcă un excedent în valoare de aproape 88,6 milioane de lei. Mai pe româneşte, sunt banii care au rămas necheltuiţi la finalul anului trecut, iar instituţia continuă astfel o tradiţie de a încheia anii pe plus, cu fonduri considerabile rămase la dispoziţie, parte pentru că autorităţile au fost prevăzătoare, parte pentru că unele sume puse la dispoziţia primăriilor pentru proiecte de modernizare au rămas necheltuite şi au fost returnate în decembrie. Dacă pentru o familie sau o societate comercială încheierea anului pe plus e un lucru de dorit, pentru o instituţie publică lucrurile se schimbă puţin, mulţi analişti considerând că un excedent, mai ales unul de ordinul zecilor de milioane, nu e de dorit. În această accepţiune, aceştia sunt bani car zac în buget în loc să fie reinvestiţi în economie, să contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale şi, în varianta optimistă, să genereze profituri şi mai mari pe termen mediu şi lung.
În acelaşi context, devine interesantă şi o comparaţie între excedentul Consiliului Judeţean şi bugetele altor autorităţi locale din Prahova. Spre exemplu, în 2019, Primăria Ploieşti a avut la dispoiziţie pentru investiţii puţin peste 30 de milioane de lei, conform bugetului rectificat în luna decembrie, sumă care reprezintă aproximativ o treime din excedentul CJ-ului. Cu alte cuvinte, pe aceeaşi logică de mai devreme, în loc să ţină banii "la saltea", Consiliul Judeţean putea să ajute unităţile administrative mai sărace să deruleze proiecte de modernizare. Totuşi, autorităţile din Ploieşti n-ar trebui să se plângă, pe de o parte pentru că au primit peste 14 milioane de la bugetul judeţului anul trecut, pentru mult dorita începere a lucrărilor la centrul de radioterapie şi pentru susţinerea cheltuielilor de funcţionare, cu prioritate pe acordarea subvenţiei la termoficare, şi pe de altă parte pentru că o administraţie eficientă ar trebui să se concetreze pe dezvoltarea veniturilor proprii şi mai puţin pe ajutoarele de la CJ.