Primarul Mihai Polițeanu a explicat, într-o postare pe rețelele de socializare, de ce trebuie intervenit din nou pe Bulevardul Independenței, la o lucrare care ar fi trebuit să fie gata încă din decemrie anul trecut. Acesta reclamă că firma care s-a ocupat de modernizare a încercat de două ori să refacă lucrările neconforme, dar nu ar fi fost lăsată de fosta conducere a Primăriei Ploiești.
„Trebuie să intrăm din nou cu utilajele pentru înlocuirea pe anumite porțiuni a stratului de uzură. Lucrarea va dura între 7 și 10 zile și începe luni, 4 noiembrie”, precizează Polițeanu, după ce Primăria a anunțat oficial că, de astăzi, vor fi reluate reparațiile.
„La mijlocul anului, Inspectoratul de Stat în Construcții a verificat lucrările și a descoperit că porțiuni din asfalt sunt executate neconform. Este vorba de compoziție: bitum în exces. Iar până la remedierea problemei nu se va face recepția lucrării”, a adăugat acesta.
Polițeanu a explicat, pe aceeași cale, și de ce e nevoie, în noiembrie 2024, de noi lucrări, în cadrul unui proiect care trebuie finalizat acum aproape un an.
„O lucrare care trebuia să dureze 3 luni a durat mai bine de 1 an.
„(...) Constructorul nu a avut nicio problemă să refacă lucrările neconforme și a încercat de două ori să le demareze. A adus și utilajele la Gara de Sud. Primarul (fostul primar, Adrei Volosevici - n.r.), însă, s-a răzgândit de fiecare dată și a anulat începerea lucrărilor ca să le împingă în mandatul meu. Nu mai comentez.
Așadar, decizia pe care am avut-o de luat: facem lucrările acum sau la anul. Criteriul de decizie a fost următorul: dacă putem face lucrările în noiembrie, fără să intrăm cu ele în luna de sărbători. Dacă da, atunci noiembrie. Dacă nu, atunci la anul. Am primit asigurările constructorului că se vor finaliza în noiembrie. Și am dat undă verde să le facem”, a completat Polițeanu.
Primăria a anunțat că lucrările care încep astăzi vor fi făcute pe porțiuni, astfel încât traficul să nu fie complet blocat. Pe durata intervențiilor, în schimb, traseul troleibuzelor va fi scurtat până la Hale.
PLOIEȘTI. Cum se va circula pe Bulevardul Independenței începând de luni, odată cu reluarea lucrărilor la carosabil