CALDURA PLOIESTI Autorităţile ploieştene au anunţat că vineri încep probele la instalaţiile de termoficare, în urma preluării de la Consiliul Judeţean, estimând că duminică seară sau luni dimineaţă ar putea fi reluată alimentarea cu agent termic în municipiu.
CALDURA PLOIESTI Consiliul Judeţean Prahova şi Consiliul Local Ploieşti s-au reunit joi în şedinţe, pentru finalizarea transferului de bunuri aferent sistemului centralizat de termoficare. Ultimul pas a fost legat de transferul unui program software achiziţionat de CJ, considerat necesar pentru funcţionarea cazanului 2 de la CET Brazi. Toate bunurile ajung la Primărie şi, de aici, mai departe la noul operator, Termo Ploieşti SRL, societatea înfiinţată de administraţia locală.
Cu această ocazie, primarul Andrei Volosevici a anunţat că vineri va începe umplerea cu apă instalaţiilor şi vor fi demarate probele tehnice, sub verificarea ISCIR. Condiţionată de rezultatul acestor teste şi de obţinerea licenţei de la ANRE, reluarea furnizării de apă caldă şi căldură în Ploieşti ar putea avea loc, în scenariul optimist, duminică.
"De mâine putem să începem încărcarea sistemului şi probele care se fac sub atenţia ISCIR-ului, pentru că prioritar este să nu fie niciun fel de problemă de siguranţă a muncitorilor de acolo, de maniera încât să putem să furnizăm apă caldă şi căldură, spun eu, duminică seară, maxim luni de dimineaţă. Sunt nişte lucruri independente de voinţa celor de aici. În o oră - o oră şi ceva se vor face recepţiile, pentru că vorbim de un şir de recepţii, Judeţul a preluat de la ADI, ne predă nouă bunurile şi noi predăm mai departe, astăzi, către Termo Ploieşti, ca, de mâine, pe lângă documentele necesare şi solicitate în completare de către ANRE, pentru obţinerea licenţei provizorii, să şi începem să facem testele, nu există niciun fel de problemă în sensul acesta, şi să terminăm o problemă care nu este o mândrie pentru ce s-a întâmplat în Prahova şi Ploieşti. Suntem pe ultima sută de metri, prin efortul tuturor. În momentul acesta, Ploieştiul are tot ce îi trebuie", a afirmat Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploieşti, în timpul şedinţei de joi a Consiliului Local.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!