Ce măsuri anunţă primarul Ploieştiului după criza apei potabile: "Verificăm atent contractul cu Apa Nova"

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a organizat luni o conferinţă de presă pe tema alimentării cu apă potabilă, anunţând că administraţia locală "studiază" contractul cu Apa Nova, cu intenţia de a sancţiona operatorul în urma avariei care afectează, începând de sâmbătă, după estimările autorităţilor, circa 30.000 de ploieşteni. Discuţiile s-au purtat pe două mari direcţii, una legată de situaţia actuală şi măsurile luate de sâmbătă şi până acum şi una care a vizat măsurile care pot fi impuse, pe viitor, pentru a preveni o repetare a unui incident de asemenea proporţii.

Referitor la prima categorie, găsiţi pe site-ul nostru informaţii despre subiectele discutate astăzi, vizând zonele afectate, unităţile de învăţământ aflate în acest perimetru, livrarea de apă potabilă îmbuteliată sau cu ajutorul cisternelor, starea conductei respective şi situaţia avariei propriu-zise. Întrebat de jurnalişti, în timpul conferinţei de astătzi, ce va face Primăria Ploieşti pentru a preveni o eventuală repetare a acestui scenariu, Adrian Dobre a vorbit despre o legătură mai strânsă cu asociaţiile de bloc, pentru transmiterea cât mai rapidă a mesajelor de interes public, şi despre atribuţiile Regiei Autonome de Servicii Publice, structură a administraţiei locale de care primarul s-a arătat foarte dezamăgit, afirmând că aceasta s-a mişcat încet şi la un caz anterior, mult mai izolat, apărut în urma unei sesizări cu privire la calitatea apei din cartierul Mitică Apostol.

"Am iniţiat o procedură privind avariile Veolia Energie, pe care o vom aplica de acum înainte şi pentru Apa Nova. Prin biroul de monitorizare a asociaţiilor de proprietari, ne dorim ca în astfel de situaţii să fie contactaţai toţi preşedinţii şi administratorii de asociaţii, astfel încât să informeze populaţia într-un timp cât mai scurt, la nivelul fiecărei scări de bloc. Cu privire la posibilele sancţiuni pe care Primăria le poate aplica, am solicitat să se analizeze contractul cu Apa Nova", a declarat primarul cu privire la măsurile care pot fi luate pe viitor. La întrebările jurnaliştilot, Adrian Dobre a mai declarat în timpul conferinţei că nu exclude nici varianta de a se adresa, în numele ploieştenilor afectaţi, Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

VIDEO | Primarul Dobre vorbeşte despre situaţia alimentării cu apă din Ploieşti: "Vom avea interdicţia cel puţin până ies analizele"

15 unităţi de învăţământ din Ploieşti, cu 6.700 de copii înscrişi, sunt afectate de avaria la reţeaua de alimentare cu apă

Adrian Dobre a estimat că aproximativ 30.000 de ploieşteni, printre care mii de copii, au fost afectaţi de această criză. Primăria a oferit şi o listă a celor 15 unităţi de învăţământ aflate în zonele respective. Găsiţi toate detaliile în articolul recomandat mai sus.

Primarul a mai spus că respectiva conductă, unde Apa Nova susţine că a apărut "avaria majoră", fusese instalată în 2015, în momentul săpăturilor din cadrul proiectului european pentru modernizarea liniilor de tramvai pe tronsonul cuprins între Gara de Sud şi intersecţia dintre Republicii şi Şoseaua Nordului, anunţând că lucrarea e în garanţie şi că firma executantă a fost chemată la discuţii.

CITIŢI ŞI:

Adrian Dobre, despre avaria la reţeaua de apă din Ploieşti: "Încă nu ştim cauza exactă, nici unde s-a scurs apa"

Conducta care a lăsat 30.000 de ploieşteni fără apă potabilă fusese instalată în 2015. "Dacă intervenim, pierdem garanţia" | VIDEO

Primarul a mai explicat şi motivele pentru care s-a prelungit interdicţia privind utilizarea apei de la robinet în zonele afectate, precizând că este o măsură de siguranţă, pentru a avea certitudinea că nu au rămas impurităţi pe reţea, chiar şi după ce Apa Nova a asigurat alimentarea cartierelor respective prin alte conducte. Un prim rezultat al analizelor de laborator e aşteptat marţi după-amiază, la 72 de ore de la recoltarea probelor de apă făcută de către Direcţia de Sănătate Publică Prahova.

Image