Bulevardul Independenței intră, în sfârșit, în reparații. Lucrările impun, însă, închiderea circulației și devierea totală a traficului pe rute ocolitoare. Măsura va fi aplicată de la începutul săptămânii viitoare.
Măsura va fi aplicată începând din noaptea de luni spre marți.
"Primăria Municipiului Ploiești informează comunitatea locală că, începând de luni, 18 septembrie 2023, ora 24.00, se va închide circulația rutieră pe Bulevardul Independenței, pe tronsonul dintre sensul giratoriu de la Gara de Sud și străzile Ana Ipătescu, respectiv Anul 1848.
În această primă etapă, circulația rutieră se va desfășura pe străzile adiacente, în general paralele cu Bulevardul Independenței, pe perioada execuției lucrărilor tronsonul descris mai sus se va închide circulației publice de orice fel", atenționează administrația locală, potrivit unui comunicat transmis vineri după-amiază.
Conducătorii autovehiculelor care se deplasau pe ruta B-dul București – B-dul Independenței vor putea ajunge în centru pe unul dintre următoarele trasee:
- B-dul București - strada Democrației – strada Ștefan cel Mare – strada Anul 1848 – B-dul Independenței;
- prin sensul giratoriu Gara de Sud (sens giratoriu parțial închis) – Piața 1 Decembrie 1918 - strada Depoului – strada Bobâlna – B-dul Independenței
Similar, doar că în sens invers, se va desfășura traficul și pentru conducătorii autovehiculelor ce vor să circule pe relația Centru Ploiești – B-dul București, menționează Primăria Ploiești.
Potrivit aceleiași surse, intersecțiile Bulevardului cu străzile laterale, între Gara de Sud și străzile Ana Ipătescu, respectiv Anul 1848, se vor închide, iar conducătorii autovehiculelor vor fi atenționați, prin indicatoare, cu privire la acest lucru. Pe străzile respective va fi permis doar accesul riveranilor.
VIDEO | Lucrări de modernizare pe Bulevardul Independenței din Ploiești. Primăria a semnat contractul de execuție
Totodată, autoritățile locale au decis să permită, temporar, circulația în ambele sensuri pe str. Mihai Eminescu, unde se află Spitalul de Pediatrie. În prezent, această stradă este cu sens unic, dinspre centru spre Gara de Sud. Măsura va fi valabilă pe durata derulării lucrărilor pe Bulevard.
Proiectul de modernizare a Bulevardului Independenței este finanțat prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” și vizează tronosnul cuprins între sensul giratoriu Gara de Sud și strada Gh. Lazăr. Lucrările vor fi executate de Asocierea Omega Star Sistem SRL (lider de asociere)&Terra Strade Total Construct SRL(Asociat)&SC Oyl Company Holding AG SRL (Asociat).
În informarea de astăzi, municipalitatea nu menționează care va fi durata lucrărilor, dar anterior, la momentul semnării contractului de execuție, primarul Andrei Volosevici vorbea despre o perioadă „între trei și patru luni”.