CJ Prahova: Județul are cele mai multe contracte încheiate pentru consolidare seismică, finanțate prin PNRR

videoconferinta consolidare seismică
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

15 contracte pentru consolidare seismică a unor clădiri din Prahova au fost semnate, deja, în cadrul PNRR, a anunțat CJ, autoritățile arătând că județul este, în prezent, lider la acest capitol.

 

Situaţia clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea unităţile didactice din ţara noastră, raportată la manifestările seismice din ultima perioadă, a reprezentat principalul punct de discuţie al videoconferinţei de miercuri, coordonată de Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, şi la care au fost convocate conducerile prefecturilor şi consiliilor judeţene din ţară, dar şi cele ale structurilor din subordinea MAI şi inspectoratelor şcolare judeţene. La întâlnire au participat şi Attila Cseke, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, şi Ligia Deca, ministrul Educaţiei. Din partea Consiliului Judeţean Prahova, a participat vicepreşedintele Cristian Apostol, au anunțat reprezentanții instituției.

Cu prilejul discuției de ieri, au fost analizate datele privind situaţia clădirilor de învăţământ, încadrate în clasa  de risc seismic I, aşa cum au fost ele raportate în SIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România) de către directorii şcolilor, în baza evaluărilor realizate de către autorităţile locale, care au în administrare aceste clădiri.

“În cadrul videoconferinţei, ministrul Attila Cseke a vorbit despre pârghiile de finanţare pentru consolidarea tuturor imobilelor care prezintă un anumit grad de risc seismic. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), vor fi finanţate 171 de proiecte pentru 241 de imobile. Prahova este lider în ceea ce priveşte numărul de contracte încheiate pentru lucrările de consolidare prin fonduri nerambursabile, având 15 contracte încheiate pentru 21 de clădiri.

În afară de PNRR, lucrările de consolidare atât a imobilelor de locuit, cât şi clădirilor publice sunt finanţate şi de la bugetul de stat. Primul apel de proiecte, în acest sens, s-a încheiat, fiind depuse aproape 600 de cereri. Lista proiectelor eligibile va fi publicată pe 1 martie”, precizează sursa citată.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image