Peste 200 de clădiri ale unor instituții publice, din mai bine de jumătate din localitățile județului, urmează să beneficieze de reabilitare termică în baza unui proiect depus de Consiliul Județean Prahova, pentru atragerea de fonduri europene în acest scop.
“Consiliul Județean Prahova a depus un proiect pentru reabilitarea termică pe fonduri europene a unui număr de 237 clădiri aparținând unor instituții publice din 34 de localități ale județului, după cum urmează: Băicoi, Breaza, Comarnic, Plopeni, Sinaia, Slănic, Urlați, Ploiești, Adunați, Aluniș, Albești Paleologu, Ariceștii Zeletin, Bănești, Bătrâni, Bertea, Boldești Grădiștea, Brebu, Bucov, Cocorăștii Mislii, Cornu, Dumbrava, Dumbrăvești, Drajna, Gherghița, Gornet, Gura Vadului, Gura Vitioarei, Lipănești, Plopu, Posești, Predeal Sărari, Ștefești, Tomșani și Valea Călugărească. Creșterea eficienței energetice a clădirilor este unul din obiectivele programului «South-Muntenia Energy Efficiency for Public Buildings Investment Programme». Acest program este implementat de Banca Europeană de Investiții în cadrul unui acord cu Comisia Europeană și este finanțat din Horizon 2020 Framework Programme pentru Cercetare și Inovare”, după cum au detaliat reprezentanții Consiliului Județean Prahova.
Finanțarea atrasă prin intermediul acestui proiect va fi utilizată pentru dezvoltarea de sisteme energetice eco-eficiente, integrarea de sisteme de energie regenerabilă la nivelul clădirilor (panouri solare, panouri fotovoltaice), dezvoltarea de sisteme de transport public curate și eficiente din punct de vedere energetic, mai menționează sursa citată.
„Creșterea eficienței energetice a fondului de clădiri din județul Prahova este unul dintre obiectivele importante ale Consiliului Județean. Ne-am înscris într-un program care permite mobilizarea de investiții pentru reabilitarea termică a clădirilor publice și urmărim economii majore de energie, precum și reducerea substanțială a emisiilor de dioxid de carbon”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.
Valoarea finanțării acordate este de până la 90% din costurile eligibile, iar beneficiarii eligibili sunt autorități publice locale, autorități regionale și organisme publice.