CL Ploiești a aprobat eșalonarea datoriei pe care Petrolul o are către CSM

petrolul ploiești datorii
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consilierii locali ploieșteni au aprobat, luni, în ședință extraordinară, cu 15 voturi "pentru" și două abțineri, eșalonarea unei datorii pe care Petrolul o are către Clubul Sportiv Municipal Ploiești. Sumele restante reprezintă chirii neplătite, din perioada iunie 2022 - martie 2023.

Telegrama a anunțat, zilele trecute, că un astfel de proiect va fi dezbătut în ședința de astăzi. Autoritățile au propus achitarea sumei restante în nouă rate lunare.

Asociaţia Club Sportiv Petrolul 52 a acumulat restanţe către Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, din închirierea stadionului "Ilie Oană" pentru competiţii şi antrenamente, circa 265.000, închrierea spaţiilor pentru sediul administrativ şi spaţiul comercial, 59.000 de lei, închirierea pentru conferinţe, circa 6.000, plus utilităţi, taxe locale şi majorări. Valoarea totală a sumei datorate către CSM pentru această perioadă, cu tot cu majorări de întârziere, depăşeşte puţin 380.000 de lei. 

Eșalonarea era necesară pentru a permite clubului să obţină licenţa de participare şi în Sezonul 2023-2024 al Superligii Naţionale de Fotbal.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image