Consilierii PNL Ploieşti cer demiterea şefului Direcţiei Relaţii Internaţionale din Primărie, pentru ratarea unei şanse de finanţare prin PNRR

Consilierii PNL Ploieşti cer demiterea şefului Direcţiei Relaţii Internaţionale din Primărie, pentru ratarea unei şanse de finanţare prin PNRR
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Grupul consilierilor PNL Ploieşti reclamă că administraţia locală a ratat şansa de a atrage fonduri europene prin PNRR în cadrul axei dedicate consolidării şi reabilitării de clădiri şi solicită public demisia sau demiterea şefului Direcţiei Relaţii Internaţionale din Primărie. În mod paradoxal, direcţia respectivă se află în subordinea viceprimarului propus de liberali.

Într-un comunicat transmis luni de către PNL Prahova, consilierii liberali amintesc că au aprobat, în februarie, mai multe amendamente la bugetul local, prin care s-au asigurat fonduri pentru realizarea unor studii de fezabilitate care, mai departe, să poată sta la baza unor viitoare proiecte depuse în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Sesiunea de depunere s-a deschis, alte localităţi din ţară au depus proiecte de sute de milioane de euro, în timp ce Ploieştiul a ratat ocazia, reclamă consilierii PNL, care îl acuză pe şeful de la Relaţii Internaţionale de "lipsă de implicare" şi "incapacitate de pregătire a proiectelor" şi cer înlăturarea lui din funcţie "pentru a nu rata şi etapele următoare".

Ce nu se precizează în comunicatul PNL Ploieşti este că bugetul, cu tot cu amendamentele la care se face referire, a fost aprobat pe 10 februarie, iar municipalitatea a avut mai puţin de două luni ca să contracteze şi finalizeze studiile invocate şi apoi să depună eventualele proiecte. Un alt lucru care ar merita notat este că tot cam pe atunci şi-a început activitatea şi actualul director de la DRI, după finalizarea concursului pe post. Poate şi mai importante este că, în conformitate cu atribuţiile delegate la începutul mandatului, Direcţia Relaţii Internaţionale se află în subordinea viceprimarului Daniel Nicodim, prim-vicepreşedintele PNL Ploieşti.

PNL Ploieşti acuză Direcţia Relaţii Internaţionale de incompetenţă

"Grupul consilierilor PNL din cadrul Consiliului Local cere demisia sau demiterea directorului Direcției de Relații Internaționale, Daniel Soare, din cadrul Primăriei Ploieşti. Din nefericire, din cauza lipsei de implicare și a incapacității  de pregătire a proiectelor finanțate din fonduri europene a fost ratată depunerea proiectelor de finanțare eligibile pentru Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Vă reamintim că, în luna februarie, grupul consilierilor locali PNL a depus mai multe amendamente la bugetul local pentru anul 2022 asigurând astfel sumele necesare realizarii studiilor de fezabilitate pentru mai multe proiecte finanțabile prin  PNRR. Pregătirea si aplicarea acestora revine, prin fişa postului, Direcției de Relații Internaționale condusă de directorul Daniel Soare", se arată în comunicatul de presă transmis luni.

"În data de 1 aprilie, la ora 10.00, a fost deschisă axa de finanțare C5 din cadrul PNRR prin intermediul căreia se puteau finanța proiectele de consolidare antiseismică si izolare energetică atât a blocurilor de locuințe cât si a clădirilor publice. Aproape toate municipiile reședința de județ din țara au depus proiecte pentru aceste lucrări (doar in prima ora de la deschiderea axei au fost înscrise proiecte in valoare de 500 milioane de euro). Din nefericire, Ploieștiul a ratat aceasta șansa reușind tristul si rușinosul record de a nu depune niciun proiect de absorbţie a fondurilor alocate prin intermediul Planului Naţional de Rezilienţă şi Redresare. Pentru a nu rata și etapele următoare din cauza incompetenței si pentru a evita ca Ploieștiul sa devină rușinea administratiei liberale cu zero fonduri absorbite prin PNRR, grupul consilierilor locali PNL cere demisia sau demiterea de urgenţă a directorului Direcției de Relații Internaționale, Daniel Soare", se mai arată în comunicatul care, inevitabil, pare să dezvăluie din nou o ruptură între primarul Ploieştiului şi consilierii din propriul partid.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image