Consiliul Județean Prahova a aprobat un buget record pe 2024, de 340 de milioane de euro

Consiliul Județean Prahova a aprobat un buget record pe 2024, de 340 de milioane de euro
Consiliul Județean Prahova estimează pentru 2024 un buget de 1,68 miliarde de lei, din care 71% sunt prevăzuți pentru investiții (Foto: Telegrama)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consiliul Județean Prahova estimează pentru 2024 un buget de 1,68 miliarde de lei, echivalentul a aproape 340 de milioane de euro, din care 71% sunt prevăzuți în secțiunea de dezvoltare. Este un record stabilit de instituție, depășind valoarea înregistrată în 2023.

Consiliul Județean a aprobat, vineri, bugetul de venituri și cheltuieli pe 2024, cu o valoare totală de 1,68 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 20% față de bugetul anului trecut. Cheltuielile aferente părții de dezvoltare se situează la 1,198 miliarde de lei, reprezentând aproape 71% din bugetul total, iar cele ale părții de funcționare sunt estimate la 469,8 milioane de lei, au anunțat reprezentanții instituției.

Realizarea veniturilor prognozate pentru acest an va ține de implementarea unor proiecte cu finanțare externă. Aproape 43% din bugetul de dezvoltare provine din fonduri europene, cuantumul fiind de 512,3 milioane de lei, mai arată datele publicate de Consiliul Județean.

Consiliul Județean Prahova estimează un buget de 1,688 miliarde de lei în 2024

„Este un buget istoric pentru Prahova. Nu este doar cel mai mare din istoria județului, ci este unul din top 3 în România, atât ca valoare totală, cât și ca alocare pentru proiecte de investiţii. În 2020, bugetul era de 499 de milioane de lei, iar acum a ajuns să fie de trei ori şi ceva mai mare. Înaintea acestui ciclu, se cheltuiau aproape 60% din buget pentru funcţionare, şi am ajuns să avem un raport de aproape 3 la 1 între dezvoltare şi funcţionare. Este un merit incontestabil care aparţine funcţionarilor din cadrul Consiliului Judeţean, care şi-au ridicat nivelul de performanţă administrativă, dar şi celor care au pregătit aceste proiecte”, a declarat Dumitru Tudone, vicepreşedintele Consiliului Judeţean.

„Consiliul Judeţean funcţionează şi instituţiile subordonate îşi vor face datoria. Este esenţial să continuăm într-un ritm susţinut proiectele de investiţii aflate în lucru. Păstrăm obiectivul fundamental ca, în această toamnă, să se circule pe centura Comarnic. Facem descărcarea de la A3 în Comarnic. De asemenea, vrem să definitivăm proiectul extinderii reţelei de gaze pe Valea Slănicului. Foarte important:  dotăm şi modernizăm şcolile din 59 de localităţi ale judeţului. Continuăm extinderea la UPU de la Spitalul Judeţean. În plus, Consiliul Judeţean Prahova a iniţiat asocieri cu majoritatea administraţiilor locale de pe raza judeţului în vederea instalării unor noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile. Vor fi construite parcuri de fotovoltaice, iar energia electrică astfel produsă va fi distribuită către unităţile administrativ teritoriale asociate în proiect. Curentul va fi folosit pentru iluminatul public, pentru şcoli şi primării, pentru alte clădiri aparţinând administraţiilor locale”, a mai declarat vicepreședintele Consiliului Județean după aprobarea proiectului de buget pe 2024.

Image