Construirea unei centuri ocolitoare pentru oraşul Vălenii de Munte se va număra printre priorităţile Consiliului Judeţean Prahova în următorul mandat. Conducerea instituţiei a finalizat studiul de fezabilitate şi speră să obţină finanţare guvernamentală pentru această investiţie.
La mai bine de un deceniu de când a fost solicitat acest obiectiv de către localnici şi inclusiv unii politicieni, autorităţile judeţene au ajuns la concluzia că e nevoie de asigurarea unei variante de ocolire a oraşului Vălenii de Munte, în condiţiile în care localitatea, străbătută de Drumul Naţional 1A, este adesea "sufocată" din cauza traficului intens. "Am primit studiul de fezabilitate, care propune crearea unei centuri ocolitoare, prin partea stângă a oraşului. Acest obiectiv de investiţii se numără printre priorităţile noastre, intenţia este să obţinem fonduri guvernamentale şi să demarăm lucrările în viitorul apropiat", a declarat pentru Telegrama preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader.
Viitoarea centură ar urma să pornească din DN1A, pe raza comunei Gura Vitioarei, va ocoli oraşul prin partea stângă, trecând prin apropiere de Parcul Industrial Văleni, şi va reintra în DN1A aproape de satul Valea Stâlpului din Teişani, urmând să se continue spre est până în Drumul Judeţean 102B, înspre Drajna, "înţepându-se" aproape de podul peste Teleajen.
Tot la capitolul infrastructură rutieră, Consiliul Judeţean urmează să realizeze mai multe sensuri giratorii, în unele dintre cele mai periculoase intersecţii din Prahova, unele dintre aceste proiecte fiind anunţate de prin 2017 sau 2018. Cea mai avansată e procedura pentru realizarea unui giratoriu în dreptul comunei Floreşti, la intersecţia dintre DN 1 şi DJ 720, însă aici există o discuţie dacă titularul proiectului va rămâne CJ Prahova sau obiectivul va fi preluat de Primăria Floreşti. Un alt giratoriu va apărea la Tătărani, la coborârea podului de la Hipodrom, la intersecţia drumurilor judeţene 101D şi 101G. Lucrările sunt scoase la licitaţie, pe 15 septembrie se deschid ofertele. Consiliul Judeţean vrea să mai amenajeze un giratoriu pe DN1, la Băneşti, la intersecţia cu drumul care vine din satul Urleta, şi un alt giratoriu pe DJ 102, pe raza comunei Blejoi, undeva cam pe la jumătatea distanţei dintre Spitalul Judeţean şi giratoriul suspendat.