Contestații pentru toate cele trei loturi din sectorul Ploiești – Buzău al A7

Contestații pentru toate cele trei loturi din sectorul Ploiești – Buzău al A7
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Toate cele trei licitați pentru loturile de pe sectorul Ploiești – Buzău al A7 au fost contestate. CNSC s-a pronunțat, deja, în unele cazuri, în timp ce procedura atribuirii contractului este încă în derulare.

 

O situație prezentată de Cătălin Urtoi, consilierul ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, în ultimele zile din aprilie, anunța contestarea tuturor celor trei licitații pentru loturile de pe primul tronson al A7:

“Iată o situație la zi cu privire la licitațiile de execuție aflate în desfășurare pe A7, pentru a nu mai fi nici un fel de interpretări:

  1. A) Tronsonul Ploiești-Buzău
  2. Lotul 1 - Dumbrava-Mizil - 21 km

18.04.2022 a fost desemnat câștigător firma italiană Impresa Pizarotti.

  1. 04.2022 au fost depuse două contestații

Urmează analiza contestațiilor de către CNSC cu emiterea deciziei în maxim 45 zile.

  1. Lotul 2 - Mizil-Pietroasele - 28,35 km

15.03.2022 a fost desemnat câștigător un operator româno-bulgar Coni+Traci Grup

A fost depusă o contestație, iar săptămâna viitoare se așteaptă decizia CNSC.

  1. Lotul 3 - Pietroasele-Buzău - 14 km

7.03.2022 - a fost desemnat câștigător  Drum Asfalt + Trameco

17.03.2022 au fost depuse trei contestații, din care două au fost admise de către CNSC în parte (s-a cerut reevaluarea grupului de firme declarat câștigător), iar ofertantul respins a mers mai departe la Curtea de Apel.

Pentru toate cele trei loturi se estimează semnarea contractelor de execuție până la sfârșitul acestui an.”

Ministerul Transporturilor a emis Autorizațiile de Construire și pentru loturile 2 și 3 ale Autostrăzii A 7 Ploiești-Buzău, toate cele trei secțiuni dintre Dumbrava și Buzău având acum avizele necesare pentru începerea lucrărilor, nu însă și contracte de execuție semnate. Pentru primul, Dumbrava -Mizil (21 km.) Autorizația de Construire este eliberată încă de la jumătatea lunii aprilie, dar semnarea contractului este întârziată de o contestație depusă în ultima zi, scrie economedia.net.

Pentru lotul 2 Mizil-Pietroasele (28 km), atribuirea ar trebui să fie o formalitate după ce Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins contestația Strabag. Pentru primul lot, Dumbrava – Mizil (câștigat de Pizzarotti) pe 28 aprilie s-a depus o contestație la CNSC, în timp ce pe lotul 3 Pietroasele -Buzău, CNSC a admis parțial, două contestații și a dispus reevaluarea ofertelor, rezumă sursa citată.

A7 Buzău – Focșani: Marți expiră termenul pentru depunerea ofertelor

Autoritățile speră ca și pentru cele patru loturi de pe tronsonul între Buzău și Focșani să fie semnate contracte de execuție până la sfârșitul anului, a mai precizat Cătălin Urtoi. Este vorba despre:

  1. Lotul 1 - Buzău-Vadu Pașii - 4,6 km
  2. Lotul 2 - Vadu Pașii-Rm. Sărat - 30,8 km
  3. Lotul 3 - Rm. Sărat-Mândrești Munteni - 36 km
  4. Lotul 4 - Mândrești Munteni-Focșani Nord - 11 km

Termenul pentru depunerea ofertelor a fost prelungit, în cazul acestora, până pe 10 mai.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

 

Image