Criteriile de acordare a locuinţelor pentru tineri, la Ploieşti, vor fi modificate

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primăria Ploieşti a publicat un proiect de hotărâre prin care ar urma să fie modificate criteriile avute în vedere la acordarea locuinţelor pentru tineri, la nivelul municipiului. Este vorba despre modul în care sunt acordate punctajele pentru stabilirea ordinii priorităţilor în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii.

Pot beneficia de o astfel de locuință tinerii majori, în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii, care pot primi repartiție în cel mult 36 de luni de la împlinirea acestei vârste.

Aceștia și nici ceilalți membri ai familiei (soț/soție,copii sau alte persoane aflate în întreținere) nu trebuie să aibă sau să fi avut o locuință în proprietate sau să fie beneficiar al unei alte locuințe cu chirie, proprietatea statului sau a municipiului. Restricția nu se referă, însă, la locuințele înstrăinate prin partaj sau trecute abuziv în propietatea statului, nici la cazurile chiriașilor din cămine de nefamiliști ori din locuințele preluate abuziv de către stat.

O alată condiție este ca titularul cererii să-și desfășoare activitatea în municipiul Ploiești.

Nu în ultimul rând, proiectul menționează că repartizarea locuințelor se face în limita fondului disponibil, luându-se în considerare aatât locuințele libere din fondul existent, cât și locuințele care urmează a fi finalizate în cadrul unor obiective de investiții din programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii.

Potrivit criteriilor de ierarhizare prevăzute în proiect, se acordă pnctaje maxime în cazul persoanelor care au statut de chiriaș în fond locativ privat sau tolerat în spațiu, căsătorite, cu patru sau mai mulți copii și care, eventual, au și alte persoane aflate în întreținere.

Punctaj foaarte mare se acordă, de asemenea, în funcție de vechimea cererii, pentru nivelul de studii/ pregătire profesională (studii superioare - 15 p.), pentru venitul mediu net lunar/membru de familie sub salariul minim pe economie, dar și în cazul situațiilor deosebite, cum ar fi al tinerilor care au împlinit 18 ani și provin din centre de orcotire socială, tinerilor care adoptă copii sau al tinerilor evacuați din case naționalizate.

Documentul complet poate fi citit AICI.

La Ploiești, peste 400 de astfel de locuințe există în cartierul 9 Mai, pe str. Lupeni, str. Sabinelor, str. Ion Maiorescu, și, cele mai noi, în cartierul Libertății, potrivit datelor de pe site-ul ANL. Aceeași sursă arată că nu există niciun proiect de acest tip în curs de execuție, în municipiu, la acest moment.

 

Image