Autorităţile din Ploieşti fac demersuri pentru construirea unei creşe în cartierul 9 Mai, lângă Şcoala "I.A. Bassarabescu", într-o zonă care în ultimii ani a cunoscut o dezvoltare imobiliară substanţială. Noua unitate de învăţământ ar urma să fie realizată de CNI.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Ploieşti programate la finalul lunii septembrie figurează două proiecte legate de acest obiectiv, unul prin care se schimbă destinaţia pentru o parte din terenul vizat, astfel încât să permită realizarea creşei, iar unul pentru transmiterea întregii suprafeţe, de 2.938 de metri pătraţi, către Compania Naţională de Investiţii din subordinea Ministerului Dezvoltării.
Conform înţelegerii, CNI va finanţa construcţia clădirii şi dotările, în timp ce Primăria se obligă să predea terenul viabilizat şi să suporte cheltuielile pentru racordurile la utilităţi. Un alt articol din proiectul de hotărâre prevede că autorităţile se mai obligă să menţină destinaţia clădirii timp de cel puţin 15 ani, articol care reprezintă mai degrabă o formalitate, câtă vreme există o nevoie evidentă de locuri la creşe în Ploieşti, mai ales în cartiere unde numărul de familii tinere a crescut în ultimii ani.
Pentru multă vreme, autorităţile au plănuit să construiască o grădiniţă lângă Şcoala "I.A. Bassarabescu" din cartierul 9 Mai, de altfel în mandatul trecut fiind propus şi un proiect european, unul care, însă, nu a fost pe placul tuturor, fiind criticat şi ulterior abandonat din cauza faptului că avea o valoare totală considerată exagerat de mare, iar finanţarea europeană ar fi ajuns să acopere doar o mică parte.
Legat de creşe, o altă unitate ar putea să apară şi în nordul municipiului Ploieşti. Autorităţile au dezvăluit pentru "Telegrama" că doresc să o amenajeze în clădirea fostei Şcoli Sanitare "Thoma Ionescu", desfiinţată în 2019, clădire în care a mai funcţionat o creşă cu mulţi ani în urmă.